Flavian (386 d.H.). După moartea lui Nectarie, patr. Constantinopolului, Ioan a fost ales patriarh, fiind hirotonit de patriarhul Teofil al Alexandriei, la 28 febr. 398. A reformat preoţimea care se afla într-o stare de decădere şi a suprimat luxul reşedintei episcopale. Criticile sale împotriva corupţiei i-au adus mulţi duşmani, cel mai înverşunat fiind Teofil al Alexandriei.
Ioan Gură de Aur i-a primit pe Fraţii Lungi, acuzaţi de origenism şi alungaţi din Egipt de către Teofil. Împărăteasa Eudoxia l-a convocat la un sinod spre a se dezvinovăţi, dar Ioan nu s-a prezentat. A fost depus din funcţie în 403; împăratul a ratificat decizia sinodului şi l-a trimis pe loan în exil în Bitinia.
A fost rechemat dar, la scurt timp, a criticat zarva iscată în jurul unei statui de argint a împărătesei Eudoxia, aşezată aproape de catedrala în care slujea. Din porunca împărătesei, Ioan a fost alungat din scaun şi surghiunit în Armenia. Trimis la Pityum, pe malul Mării Negre, Ioan nu a rezistat călătoriei, murind pe 14 septembrie 407, la Comana (Pont).
Moaştele Sf. Ioan au fost aşezate în Biserica Sf. Apostoli din Constantinopol în 438, de către patriarhul Proclu. În 1204, în timpul Cruciadei a IV-a, moaştele lui Ioan împreună cu ale Sf. Grigorie de Nazianz, au fost duse la Roma, în Catedrala Sf. Petru. După 800 de ani, pe 27 nov. 2004, papa Ioan Paul al II-lea a înapoiat moaştele Bisericii Ortodoxe.
