În Viaţa Sfântului Mucenic Sava se spune că, în primăvara anului 372, a treia zi de Paşti, noaptea, ostaşii barbarului Athanaric i-au prins pe preotul Sansala şi pe fericitul Sava, i-au legat şi i-au bătut cumplit ca să se închine idolilor şi să mănânce bucate jertfite lor. Înfruntându-i cu bărbătie, Sava a fost condamnat la moarte prin înec: păgânii i-au legat un lemn de gât şi l-au aruncat în râul Buzău.
Aşa s-a săvârşit Sfântul Mucenic Sava de la Buzău, la vârsta de 38 de ani, pe 12 aprilie 372. Moaştele sale au fost luate de creştini şi de preotul Sansala şi ascunse; apoi, de frica goţilor, au fost trecute "din ţara barbară în Romania", adică în Imperiul Roman, la episcopul Ascholius al Tesalonicului, originar din Capadocia.
În anii 373-374, Sfântul Vasile cel Mare i-a cerut dregătorului Iunius Soranus al Sciţiei Mici "moaşte de sfinţi". Prezbiterii din Dacia au trimis atunci moaştele Sfântului Mucenic Sava în Cezareea Capadociei, însoţite de o scrisoare. Scrisoarea, întocmită de un învăţat preot din Dacia (sau de Sf. Bretanion de la Tomis) poartă titlul "Epistolă a Bisericii Lui Dumnezeu din Goţia (Dacia) către Biserica Lui Dumnezeu ce se găseste în Capadocia şi către toate Bisericile Sfintei Biserici universale". Ea a fost adresată tuturor bisericilor, nu numai celei din Capadocia, dându-i-se astfel un caracter ecumenic, universal, căutând să facă cunoscut tuturor că şi în Dacia au fost martiri pentru Hristos.
