Născut în anul 232, în localitatea Lampsac, din Frigia, Asia Mică (astăzi, în Turcia), Trifon a fost înzestrat de Duhul Sfant să izgonească demoni şi să vindece boli. S-a arătat mijlocitor către Dumnezeu încă din timpul vieţii, ferind satul natal de înfometare, prin oprirea unei invazii de lăcuste, doar cu puterea rugăciunii.
Când avea 17 ani, Trifon a scos de sub puterea diavolului pe fiica împăratului Gordian (238-249). Prin post şi rugăciune, le-a descoperit păgânilor existenţa diavolului: la porunca sa, diavolul li s-a arătat tuturor sub forma unui câine negru cu ochii ca de foc. Prin această minune, a atras pe mulţi la dreapta credintă.
Noul împărat Decius (250-253) a început să-i persecute pe creştini. La porunca lui Acvilin, mai marele Bitiniei, Trifon a fost aruncat în temniţă, la Niceea. Tânăr fiind, sfântul a îndurat chinuri cumplite, iar în ziua de 1 februarie 250 a primit moarte de mucenic. Stăpânitorul a cerut să i se taie capul, dar sfântul şi-a dat duhul mai înainte de plinirea poruncii.
Creştinii au luat cinstitul trup al Sfântului Trifon, l-au înfăşurat în giulgiu şi au pornit să-l îngroape în Niceea, însă sfântul le-a descoperit dorinţa de a fi dus în satul natal. Cinstitele moaşte au fost aşezate în biserica din Lampsac, mai apoi într-o mănăstire din Constantinopol. În cele din urmă, au fost mutate în Roma.
