În acest sens, redactorii noştri vor urmări punerea acestora în aplicare şi vor sesiza opiniei publice neîndeplinirea termenelor ori a condiţiilor promise de către candidaţi. Această competiţie este deschisă nu numai aspiranţilor la funcţia de primar sau preşedinte al Consiliului Judeţean, ci şi candidaţilor la fotoliile de consilier municipal şi judeţean, care-şi vor onora partidele dacă vor ieşi din conul de umbră care apasă de ani de zile pe figurile din miniparlamentul local. În cazul în care candidaţii la funcţiile cele mai importante pentru comunitatea brăileană, respectiv primar al municipiului şi preşedinte al Consiliului Judeţean, nu vor răspunde în niciun fel la solicitarea noastră, promitem să facem publice numele lor într-un colţ al ruşinii, pe toată perioada campaniei electorale.
"Obiectiv" declanşează "Bătălia pe proiecte"