În urmă cu opt ani, George W. Bush a spus că a reuşit să privească în sufletul lui Vladimir Putin. Acum, preşedintele american Barack Obama şi cel rus, Dmitri Mdvedev, încearcă să făurească o relaţie mai pragmatică decât cea a predecesorilor lor în funcţie. Această abordare va fi testată la primul lor summit, în perioada 6-8 iulie, la Moscova, comentează Reuters.
În joc este credibilitatea promisiunii administraţiei Obama de a porni de la zero relaţiile SUA-Rusia, ce au cunoscut o perioadă de mari tensiuni sub administraţia Bush.
Chiar dacă tonul dintre Washington şi Moscova s-a îmbunătăţit de când Obama a preluat funcţia, în ianuarie, limbajul de reconciliere trebuie însă să se traducă în acţiuni, ceea ce pare puţin probabil.
În prezent au loc discuţii pentru un nou tratat de reducere a numărului armelor nucleare, dar există diferenţe majore de opinie şi numeroase probleme, ca proiectul scutului american antirachetă, războiul din 2008 dintre Rusia şi Georgia şi dosarul nuclear iranian, spun analiştii.