Oamenii de afaceri, alături de «Brăila, Capitală Europeană a Culturii» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Oamenii de afaceri, alături de «Brăila, Capitală Europeană a Culturii»

Eveniment cu ştaif, joi, 3 septembrie, la Regal Events Ballroom, fostul Club Progresul. Asociaţia "Brăila 2021" organizează un dineu cu oamenii de afaceri din judeţ şi prezintă, cu acest prilej, candidatura Brăilei la titlul de Capitală Europeană a Culturii (CEAC) în anul 2021. De menţionat că proiectul este un demers iniţiat de un grup de persoane din zona civilă a oraşului, demers care în anul 2015 s-a concretizat cu înfiiţarea Asociaţiei omonime, structură juridică necesară derulării şi depunerii dosarului de candidatură.
Este pentru prima dată când pentru un proiect ce vizează dezvoltarea oraşului stau la aceeaşi masă reprezentanţii administraţiei publice, respectiv Primăria Brăila şi Consiliul Judeţean, dar şi instituţiile publice de cultură, societatea civilă, oamenii de cultură şi mediul de afaceri. "Administraţia publică a fost invitată în proiect şi a acceptat participarea într-o manieră fericită şi în spiritul Ghidului, fără tendinţe de confiscare-acaparare a iniţiativei. Este de apreciat şi faptul că întreaga clasă politică locală a înţeles că o politizare şi polemizare a subiectului nu sunt în avantajul cuiva anume şi că demersul trebuie susţinut necondiţionat şi în limitele rezonabilităţii", ne-a declarat Marian Ghionu, unul dintre promotorii proiectului.

Cine câştigă?

De altfel, istoria candidaturilor de succes ne arată că un asemenea demers nu poate fi confiscat sau deturnat, procesul de selecţie şi acordare fiind gândit astfel încât să permită Comisiei Europene să acorde efectiv acest titlu doar în momentul în care candidatura este exact cea expusă public, în dosar, aşa că atât speranţele cât şi spaimele unora sau altora de a fi unicii profitori ai demersului sau viceversa de a nu fi invitaţi la "masa bogaţilor" nu au suport.
"Această candidatură este una particulară şi va rămâne aşa pentru a putea fi un succes, iar pentru aceasta are nevoie de sprijinul celor care au demonstrat iniţiativă şi capacitate de asumare a riscurilor pe propriile forţe financiare. Şi cine altcineva a demonstrat acest lucru? Oamenii de afaceri brăileni sunt aceste persoane", ne-a declarat Vasile Datcu, preşedintele Asociaţiei "Brăila 2021".
În fapt, dosarul de candidatură impune detalierea modului în care mediul de afaceri local este interesat să susţină acest demers, dacă ajunge să conştientizeze oportunităţile oferite de o astfel de candidatură şi are disponibilitatea să sprijine efectiv proiectul pe o perioadă lungă, de cel puţin şase ani. "Nu doar durata este un aspect, ci şi beneficiile pentru mediul de afaceri, care nu se pot comensura unitar. Pentru domeniul serviciilor, hoteluri, pensiuni, terase, restaurante, benzinării, transportatori, entertainment, avantajele sunt clare şi uşor cuantificabile. Dar există beneficii pentru un agricultor brăilean sau pentru o firmă de reparaţii nave? Direct poate că nu, dar sigur există beneficii indirecte şi poate fi un exemplu bun faptul că agricultorul brăilean, susţinator al Brăila 2021, va avea posibilitatea să ofere copiilor săi un spaţiu comunitar în care aceştia să se formeze, să se realizeze şi să îşi petreacă timpul liber. Credem că majoritatea părinţilor, indiferent de posibilităţile materiale şi domeniul de activitate, ar prefera să vadă cum copiii lor aleg să trăiască în oraşul natal şi nu prima opţiune să fie fuga", a mai spus Marian Ghionu.

Dosarul de candidatură, deschis pe 3 septembrie

Asociaţia Brăila- Capitală Europeană a Culturii 2021 (CEAC) va prezenta la dineul de pe 3 septembrie, care începe la orele 19.00, dosarul de candidatură ce va fi depus pe 10 octombrie a.c. Din culisele proiectului: oraşul este punctul forte al zonei metropolitane Brăila - Galaţi, a doua mare aglomerare urbană din România, după Bucureşti, şi se transformă într-un pol de atracţie, beneficiile pentru mediul social, cultural- educaţional şi de afaceri fiind evidente, în cascadă. Vor fi valorificate, pentru prima dată, atât potenţialul istorico-cultural al oraşului, cât şi potenţialul uman, oamenii fiind aceia care sfinţesc locul, mai ales că Brăila dispune de o fericită diversitate / multiculturalitate, având tradiţie în acest sens, încă din vremea în care urbea cosmopolită creştea în toate domeniile, graţie etnicilor care trăiau aici în bună prietenie cu populaţia majoritară.
La dineul de pe 3 septembrie vor fi prezentate şi modalităţile în care o companie va putea deveni partener oficial al evenimentelor, în contextul obţinerii titlului, respectiv al acceptării candidaturii.
"Nu vă ascundem faptul că exprimarea disponibilităţii de parteneriat din partea companiilor private din oraşul candidat, precum şi implicarea acestora în susţinerea iniţiativei reprezintă o componentă foarte importantă în dosarul de candidatură, alături de implicarea populaţiei voluntare în acest proiect. De aceea, un număr de asociaţii şi instituţii (Camera de Comerţ şi Agricultură Brăila, Filiala Brăila a Patronatului Român, Asociaţia UGIR- Brăila, Asociaţia Producătorilor Privaţi din Agricultură, Clubul ROTARY Brăila) au ales deja să susţină demersul Brăilei în câştigarea acestui titlu", a mai spus Marian Ghionu.
Cei care doresc să participe la evenimentul de pe 3 septembrie trebuie să achite o taxă de 100 de lei şi să confirme prezenţa până pe 1 septembrie, la adresa de mail: contact@braila2021.ro. Plata taxei se poate face în contul Asociaţiei: IBAN: RO22 RZBR 0000 0600 1778 5044, deschis la Raiffeisen BANK Brăila sau direct în momentul sosirii la eveniment. Invitaţii au la dispoziţie bar şi bufet suedez incluse în contribuţie. În partea a doua a dineului, participanţii vor fi încântaţi cu "umor cântat şi desenat" de Daniel Iancu şi Costel Pătrăşcan.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro