Oameni cu faţa albastră | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Oameni cu faţa albastră

* chiar dacă, la prima vedere, imaginea ar putea fi afectată de trecerea timpului sau chiar trucată, oamenii de ştiinţă susţin că este vorba de o boală genetică de care sufereau aceştia

Povestea lor începe în anii 1800, atunci când un francez, Martin Fugate, s-a căsătorit cu americanca Elizabeth Smith, o femeie roşcată cu tenul foarte pal. Copiii din familia Fugate s-au născut cu pielea albastră în urma unei încrucişări mai ciudate de gene dintre părinţii lor.
Această boală se numeşte methemoglobinemie şi este caracterizată de o creştere anormală a concentraţiei sangvine de methemoglobină (metHb), o moleculă incapabilă să transporte oxigenul. Astfel, unul dintre simptome este cianoza pielii, ceea ce explică nuanţa albastră a pielii.
Familia a fost descoperită în anul 1958, atunci când unul dintre descendenţii familiei Fugate, Luke Combs, a fost nevoit să-şi ducă soţia la spital, iar doctorii i-au acordat lui mai multă atenţie decât femeii.
Medicii au ajuns la concluzia că, pe lângă această culoare albastră a pielii, nu există şi alte probleme asociate bolii. "Era la fel de albastru ca lacul Louise într-o zi caldă de vară", a spus doctorul Charles H. Behlen în 1974 pentru publicaţia Tri-City Herald.
În 1980 s-a descoperit că, dacă familia consumă un amestec de câteva substanţe preparate de medici, se revine la o culoare normală. Condiţia era ca substanţa "miraculoasă" să fie consumată zilnic.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro