O victorie şi două înfrângeri pentru HC Dunărea, în Croaţia | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

O victorie şi două înfrângeri pentru HC Dunărea, în Croaţia

• formaţia brăileană s-a impus cu 30-27 în cel de-al doilea amical susţinut pe terenul campioanei Croaţiei, Podravka Koprivnica • croatele au câştigat primul meci cu  34-29 iar pe al treilea cu 27-26

 

Pentru că în România echipele de handbal feminin nu au voie să susţină partide amicale, HC Dunărea a acceptat invitaţia formaţiei  Podravka Koprivnica şi a mers în Croaţia pentru trei partide de verificare. Handbalistele brăilene au făcut testul Covid-19, testele au fost negative astfel că pe 12 august, HC Dunărea a susţinut primul amical. Viitoarea adversară a celor de la SCM Rm. Vâlcea din Liga Campionilor, Podravka Koprivnica, s-a impus cu 34-29 în primul amical, după ce la pauză, croatele au avut un avantaj de patru goluri, 19-15. Pe ansamblu, jocul a avut multe momente echilibrate, însă după 20 de ore de mers cu autocarul, HC Dunărea nu a avut randamentul aşteptat de antrenorul Neven Hrupec.

Pentru HC Dunărea, în prima zi au jucat: Şerban, Nenezic, Udriştioiu 7 goluri, Preda, Bucur, Bălăceanu, Safta 2, Dmitrovic 3, Milic 1, Coteţ, Zamfirescu 4, Tiron 8, Sazdovska 2, Tamires 2, Epureanu.

Echipa pregătită de Neven Hrupec şi-a luat revanşa şi s-a impus în cel de-al doilea amical cu 30-27, în faţa campioanei Croaţiei. Un meci controlat de formaţia brăileană care, în mai multe rânduri, a condus şi la o diferenţă de 5 goluri.

În cel de-al doilea amical, pentru HC Dunărea au evoluat: Şerban, Nenezic, Tiron 8 goluri, Dmitrovic 5, Udriştioiu 4, Sazdovska 4, Zamfirescu 3, Safta 2, Preda 1, Bucur 1, Milic 1, Nenezic 1, Bălăceanu, Tamires, Epureanu.

În ultimul amical, Podravka Koprivnica s-a impus la un singur gol, asta în condiţiile în care antrenorul formaţiei brăilene le-a dat multe minute de joc tinerelor handbaliste Epureanu, Bălăceanu şi Coteţ.

În acest ultim test din Croaţia golurile pentru HC Dunărea au fost înscrise de Tiron - 7 goluri, Safta - 3, Zamfirescu - 3, Sazdovska - 3, Dmitrovic - 2, Preda - 2, Tamires - 1, Bucur - 1, Bălăceanu - 1, Epureanu - 1, Coteţ - 1, Milic - 1.

În aceste teste de verificare nu au evoluat patru jucătoare. Dache şi Czeczi au făcut deplasarea dar s-au pregătit separat de colegele lor iar Kanaval şi Premovic sunt plecate pentru a obţine vizele ca să poată juca la Brăila.

“A fost un turneu de pregătire util pentru că am jucat în compania unei echipe de top din Europa, Podravka Koprivnica. De echipa noastră a început să se vorbească în Europa şi drept dovadă că am fost invitaţi să susţinem trei meciuri acolo în Croaţia. Consider că am făcut o figură frumoasă. Ambele grupări şi-au atins obiectivul pe care şi l-au propus. Felicit jucătoarele pentru prestaţiile din cele trei partide de verificare”, a declarat George Caranica, preşedintele clubului HC Dunărea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro