"Aceasta este prima actiune din cadrul proiectului prin care ne propunem o informare a persoanelor prezente cu privire la efectele nocive ale consumului de droguri si identificarea situatiilor ce duc la consumul de droguri, precum si a modalitatilor de a face fata situatiilor critice pe care fiecare le poate traversa, fiind tentat sa apeleze la astfel de substante periculoase", a precizat coordonatorul Centrului Antidrog, Elena Nechifor.
Ieri, detinutii cu virste cuprinse intre 21 si 25 de ani, au avut posibilitatea de a se informa cu privire la drogurile licite, respectiv alcool si tutun, care pot afecta comportamentul si relatiile cu cei dragi. Medicul Gabriela Rosca din cadrul Centrului Antidrog le-a vorbit celor privati de libertate despre efectele pe termen lung si pe termen scurt ale alcoolului si tutunului, despre dependenta pe care o pot crea, iar apoi le-a fost prezentat un film realizat de Agentia Nationala Antidrog. Personajele principale din film erau oameni obisnuiti care, din cauza bauturii si a tigarilor, au ajuns in situatii critice, s-au imbolnavit grav si au ramas fara familie.
"La inceput oamenii considera ca este un joc sa fumezi o tigara, sa bei un pahar de alcool, sa consumi droguri, dar este un joc mortal", a fost parerea unei persoane. Statisticile arata ca 60% dintre liceeni sint consumatori ocazionali de alcool si tutun, ingrijorator fiind faptul ca virsta de la care tinerii incep sa bea si sa fumeze este in continua scadere. In finalul actiunii, detinutii au adresat intrebari reprezentantilor de la Centrul Antidrog legate de modalitatile prin care se pot lasa de fumat. Medicul Gabriela Rosca le-a spus ca nu exista o pastila minune, ci totul depinde de vointa fiecaruia.
Actiunea de ieri a fost organizata in baza unui protocol de colaborare incheiat intre Agentia Nationala Antidrog si Penitenciarul de Maxima Siguranta Braila, prin Serviciul de Interventie Psihosociala condus de inspector sef principal Paul Purcaroiu. Acesta a precizat ca prin programele derulate se urmareste eliminarea unor factori de risc in care pot fi prinsi cei privati de libertate, astfel incit sa fie redati societatii mai buni decit atunci cind au intrat in inchisoare. La actiune a participat si un consilier din cadrul Serviciului de probatiune din cadrul Tribunalului care i-a informat pe detinuti ca la eliberare le poate oferi consiliere si ii poate indruma catre servicii specializate, in functie de problemele cu care se confrunta fiecare.