Nu este campanie de recoltat care sa nu aduca in atentia opiniei publice un subiect extrem de sensibil - arendasii tepuitori. Ce-i drept, dupa 2000, odata cu micsorarea subventiilor acordate agriculturii si cu cresterea preturilor input-urilor, numarul celor care nu fac onoare breslei agricultorilor a scazut, dar fenomenul exista inca. Legea? Hai sa fim seriosi, intotdeauna a fost usor de ocolit de cei cu stare si inabordabila pentru saraci. A cauta dreptatea in justitie inseamna bani, si putini tarani isi pot permite luxul acesta. Si, apoi, au fost atitea cazuri in care amaritul si-a vindut vaca din grajd ca sa plateasca avocatul, a obtinut cistig de cauza in instanta, dar cind sa isi recupereze paguba, ciu-ciu.
Sigur, situatiile de genul acesta ar putea fi usor impiedicate daca s-ar dori, dar nu se vrea. Nici o autoritate nu s-a aratat dispusa sa isi asume o asemenea responsabilitate. De la primari, la prefect, si chiar la ministrul Agriculturii, toata lumea se multumeste sa acuze arendasul, si sa caineze taranul, contractul de arenda este un contract civil, incheiat intre doua parti, rezolvarea litigiilor fiind strict de competenta instantei. Nimeni nu intervine, chiar daca tepele de acest gen sint previzibile, adica respecta in totalitate tiparele clasice. Se incheie un contract de arenda, arendasul preia terenul, iar cind vine vremea culesului si, deci, a respectarii clauzelor privind acordarea drepturilor de exploatare, apar subit tot felul de probleme care il pun in imposibilitatea de a-si onora obligatiile. Situatia se repeta uneori ani la rind, fara ca nimeni sa intervina, pina cind, dintr-o data, arendasul intra in faliment, iar arendatorul ramine cu ochii in soare.
Mii de tarani sint astfel pacaliti an de an, dar cum legea este extrem de permisiva cu arendasii si greu de accesat de proprietarii de teren, de cele mai multe ori asemenea povesti ramin ingropate. Rare sint cazurile cind cei inselati apeleaza la instanta sau la executorii judecatoresti, si mai rar obtin rezultatul dorit, respectiv recuperarea efectiva a arendei. Caci, dupa ce luni de zile tine drumul instantelor, cheltuieste sume importante si obtine cistig de cauza, culmea, cind victorios, cu patalamaua in mina, taranul intra in curtea arendasului...pustiu. Sediul e de mult parasit, doar citeva fiare vechi ici colea, balarii cit vezi cu ochii si pinze de paianjen. Arendasul tepuitor are grija sa isi acopere oala, iar executorul sa nu-i gaseasca niciodata bunuri pe care sa ii puna gaj. Degeaba da taranul vaca din grajd, izbinda ramine doar pe hirtie. Pentru ca in ciuda a numeroase acte normative emise de citiva ani incoace, legilatia este inca extrem de permisiva pe acest segment, iar tepuitorii, mai mult sau mai putin scoliti sau spilcuiti, gasesc de fiecare data portite de scapare. Asa ca, bietii tarani, cistigatori in instante, ramin si cu grajdul pustiu si cu hambarul gol. Degeaba ar da ei si o cireada, nu doar o amarita de vaca, cine-i pus pe capatuiala e greu de invins.
Sigur, situatiile de genul acesta ar putea fi usor impiedicate daca s-ar dori, dar nu se vrea. Nici o autoritate nu s-a aratat dispusa sa isi asume o asemenea responsabilitate. De la primari, la prefect, si chiar la ministrul Agriculturii, toata lumea se multumeste sa acuze arendasul, si sa caineze taranul, contractul de arenda este un contract civil, incheiat intre doua parti, rezolvarea litigiilor fiind strict de competenta instantei. Nimeni nu intervine, chiar daca tepele de acest gen sint previzibile, adica respecta in totalitate tiparele clasice. Se incheie un contract de arenda, arendasul preia terenul, iar cind vine vremea culesului si, deci, a respectarii clauzelor privind acordarea drepturilor de exploatare, apar subit tot felul de probleme care il pun in imposibilitatea de a-si onora obligatiile. Situatia se repeta uneori ani la rind, fara ca nimeni sa intervina, pina cind, dintr-o data, arendasul intra in faliment, iar arendatorul ramine cu ochii in soare.
Mii de tarani sint astfel pacaliti an de an, dar cum legea este extrem de permisiva cu arendasii si greu de accesat de proprietarii de teren, de cele mai multe ori asemenea povesti ramin ingropate. Rare sint cazurile cind cei inselati apeleaza la instanta sau la executorii judecatoresti, si mai rar obtin rezultatul dorit, respectiv recuperarea efectiva a arendei. Caci, dupa ce luni de zile tine drumul instantelor, cheltuieste sume importante si obtine cistig de cauza, culmea, cind victorios, cu patalamaua in mina, taranul intra in curtea arendasului...pustiu. Sediul e de mult parasit, doar citeva fiare vechi ici colea, balarii cit vezi cu ochii si pinze de paianjen. Arendasul tepuitor are grija sa isi acopere oala, iar executorul sa nu-i gaseasca niciodata bunuri pe care sa ii puna gaj. Degeaba da taranul vaca din grajd, izbinda ramine doar pe hirtie. Pentru ca in ciuda a numeroase acte normative emise de citiva ani incoace, legilatia este inca extrem de permisiva pe acest segment, iar tepuitorii, mai mult sau mai putin scoliti sau spilcuiti, gasesc de fiecare data portite de scapare. Asa ca, bietii tarani, cistigatori in instante, ramin si cu grajdul pustiu si cu hambarul gol. Degeaba ar da ei si o cireada, nu doar o amarita de vaca, cine-i pus pe capatuiala e greu de invins.
