O ultimă acţiune de sterilizare a câinilor maidanezi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

O ultimă acţiune de sterilizare a câinilor maidanezi

Asociaţia "Vreau să fiu liber" organizează, pentru vineri, 18 noiembrie, o ultimă acţiune de sterilizare a câinilor cu sau fără stăpân din Brăila. "Este ultima pe acest an, deoarece deja este frig şi pot să apară complicaţii pentru animalele operate. Vrem să facem un apel către cei care vor aduce câini pentru intervenţia chirurgicală să fie siguri că le pot asigura adăpost cel puţin pentru o noapte, fiindcă dacă sunt ţinuţi afară riscurile sunt foarte mari", ne-a declarat Cosmin Cândea, preşedintele Asociaţiei "Vreau să fiu liber" Brăila.
Acţiunea de vineri se va face în colaborare cu medici veterinari din Bucureşti, care au mai fost de câteva ori în Brăila, de la începutul anului în curs, asigurând sterilizarea câtorva sute de maidanezi adunaţi de pe domeniul public. Ca şi dăţile trecute, operaţiile se vor face într-un spaţiu din fosta unitate militară "Caporalul Muşat". Brăilenii care doresc să aducă patrupede pentru sterilizare trebuie să se înscrie pe listele de aşteptare, apelând numerele de telefon 0728/028.830, 0731/698.621 - Cosmin Cândea sau 0722/631.582 - Lazăr Gabriela.
Cei de la "Vreau să fiu liber" speră că anul viitor acţiunile de sterilizare vor avea o amploare deosebită la Brăila, deoarece au promisiuni că va exista o implicare puternică a Fundaţiei "Vier Pfoten", care urmează să vină în oraşul nostru cu o echipă numeroasă de voluntari. Există, de asemenea, promisiuni din partea Primăriei Brăilei că voluntarii "Vier Pfoten" vor primi tot sprijinul necesar.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro