• este rezultatul concertului caritabil susţinut de trupa Over Band din Galaţi, în data de 28 noiembrie, pe scena The Music Pub, pentru ajutorarea câinilor cazaţi în adăposturile brăilene
Concertul caritabil susţinut pe 28 noiembrie de trupa Over din Galaţi pe scena The Music Pub pentru ajutorarea câinilor comunitari cazaţi în adăposturile din Brăila a fost un real succes. Brăilenii care au participat la eveniment au donat în total 1.500 de kg de hrană uscată pentru patrupede, potrivit unei postări pe Facebook, a unuia dintre organizatori, Cătălin Curcă.
„Oamenii cu suflet mare au donat o TONĂ ŞI JUMĂTATE de mâncare pentru câinii din adăposturile brăilene (Unirea şi Lacul Sărat). Cei care au fost implicaţi în această acţiune sunt: ASOCIAŢIA COLORERIA, BGS, VET CONSULT, OVER BAND şi mulţi OAMENI care iubesc şi respectă viaţa necuvântătoarelor. Evenimentul a fost găzduit de The Music Pub şi colorat muzical de trupa gălăţeană Over Band. Mii de mulţumiri celor care s-au implicat şi au muncit pentru a face un bine celui mai bun prieten al omului!!!”, a scris acesta pe pagina personală.
Totodată, Cătălin Curcă a anunţat că hrana uscată ce a fost donată va fi livrată adăposturilor canine în data de 5 decembie.