O toamnă cu multe provocări pentru Arashi-do | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

O toamnă cu multe provocări pentru Arashi-do

• sportivii pregătiți de sensei Daniel Mihai vor fi prezenți în finalele naționalelor de karate tradițional precum și la Campionatul European de karate tradițional din Portugalia • “Singura modalitate de a face o muncă grozavă este să iubești ceea ce faci”, este motto-ul preferat al președintelui Daniel Mihai

 

Toamna acestui an este plină de evenimente sportive pentru clubul brăilean de arte marțiale Arashi-Do și îi pune pe sportivii de performanță ai acestei grupări sportive pe harta competițiilor naționale și internaționale. Karateka pregătiți de sensei Daniel Mihai participă la finala Campionatului Național de karate tradițional pentru cadeți, juniori, tineret și seniori de la Iași, în perioada 15-17 septembrie, la finala Campionatului Național de karate tradițional pentru copii, care va avea loc la Deva, în perioada 6-8 octombrie. Sportivii de la grupa de performanță a clubului Arashi-Do, pregătiți de sensei Daniel Mihai, se vor alinia și la startul Campionatului European de karate tradițional din Portugalia, în perioada 27-29 octombrie.

“Doresc să menționez că, începând din acest an, Federația Română de Karate Tradițional s-a afiliat la Organismul European “ITKF Europe”, așa se explică participarea noastră la europenele din Portugalia”, a explicat sensei Daniel Mihai.

Înainte de participarea la aceste evenimente sportive oficiale, înscrise în calendarul competițional din 2023, sportivii clubului Arashi-Do Brăila vor merge își vor definitiva pregătirile într-un stagiu național de vară, care va avea loc în stațiunea Olimp de pe litoralul românesc.

“Între 25 august și 1 septembrie mergem într-un stagiu de pregătire la Olimp, scopul acestuia fiind creșterea competitivității, îmbunătățirea perfomanțelor, atât la nivel de echipă cât și individual și obținerea de rezultate notabile pe plan național și internațional”.

Președintele clubului sportiv mulțumește și pe această cale Consiliului Județean Brăila, pentru că și-a arătat interesul pentru promovarea sportului și a sportivilor clubului brăilean de arte marțiale Arashi-Do prin finanțările aprobate an de an prin programul sportiv “Promovarea sportului de performanțăși susținerea acestora fără echivoc. “De asemenea vreau să mulțumesc părinților cât și autorităților locale din comuna Chiscani pentru implicarea și sprijinul adus sportivilor clubului, având un rol important în participarea sportivilor brăileni la cea de a XXXVI-a ediție a Campionatului European de karate tradițional pentru copii, cadeți, juniori, tineret, seniori și veterani, competiție care s-a desfășurat la Belgrad, în sala “Rajko Zeravica”, în perioada 26-28 mai, 2023”, ne-a declarat sensei Daniel Mihai.

Motto-ul preferat al președintelui și totodată a celui care se ocupă de pregătirea sportivilor de la Arashi-Do, sensei Daniel Mihai, este următorul și aparține lui Steve Jobs: “Singura modalitate de a face o muncă grozavă este să iubești ceea ce faci”.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro