O brăileancă de 19 ani, din comuna Şuţeşti, s-a urcat la volanul maşinii concubinului ei, deşi nu avea permis, şi s-a oprit într-un gard. În ziua de 21 octombrie, la ora 16.20, poliţişti de la Secţia 4 de Poliţie Rurală Ianca s-au sesizat din oficiu despre faptul că, pe strada Ghioceilor, din comuna Şuţeşti, a avut loc un accident de circulaţie soldat cu pagube materiale. Din cercetări a rezultat că, în jurul orei 16.00, o localnică de 19 ani a luat autoturismul concubinului ei şi, profitând de lipsa acestuia de la domicliu, a urcat la volanul autoturismul, care se afla parcat în faţa locuinţei. Fără să posede permis de conducere, fata a condus maşina pe strada Narciselor, până la intersecţia cu strada Ghioceilor, unde, din cauza lipsei de experienţă, a pierdut controlul volanului şi a tamponat gardul din tablă al imobilului unui consătean. Imediat după producerea evenimentului, şoferiţa a părăsit locul accidentului şi, ajutată de trei localnici, a împins maşina în curtea locuinţei sale. "Poliţiştii i-au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei", a precizat inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.