• brăileanca a sesizat la IPJ Brăila faptul că, la începutul acestei săptămâni, Cuţi Iancu, de 63 de ani, din Însurăţei, nu a mai venit acasă, după ce a fost externat din spital
Un bărbat de 63 de ani, din Însurăţei, a fost internat într-un spital şi apoi nu a mai ajuns acasă. Nora acestuia a cerut ajutorul poliţiştilor.
La data de 13 septembrie, o tânără de 28 de ani, din oraşul Însurăţei, s-a prezentat la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila şi a sesizat dispariţia, de la data de 11 septembrie, a socrului său, Cuţi Iancu. Din primele verificări ale poliţiştilor s-a stabilit că acesta a fost externat din spital şi nu a mai ajuns acasă.
Ca şi semnalmente, acesta are înălţime 165 cm, corpolenţă slabă, păr grizonat, drept, tuns normal, mustaţă lungă, purtată pe obraji. La data când a plecat de acasă, el purta
cămaşă neagră şi pantalon de stofă negru.
Pentru Cuţi Iancu s-a solicitat urmărirea la nivel naţional iar poliţiştii fac apel la persoanele care pot oferi informaţii despre locul în care acesta se află, să apeleze numărul de urgenţă gratuit 112.