O adolescentă de 16 ani din Siria a venit la Brăila în baza unei vize de scurtă şedere, însă "a uitat" să mai plece. Ea a fost depistată de poliţiştii de la Biroul Imigrări şi sancţionată.
În ziua de 21 ianuarie, poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări al Judeţului Brăila au desfăşurat o acţiune în cooperare cu poliţişti de la Secţia 1 de Poliţie Rurală Brăila, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini. "Cu această ocazie, a fost depistată cu şedere ilegală sirianca A.R.S., în vârstă de 16 ani, care la expirarea termenului de şedere, în baza vizei de scurtă şedere în scop de vizită, nu a părăsit teritoriul naţional", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Sirianca a fost sancţionată contravenţional, conform prevederilor OUG 194/2002, privind regimul străinilor în România, cu modificările şi completările ulterioare. Poliţiştii de la Imigrări continuă organizarea unor astfel de acţiuni şi atrag atenţia cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.