Preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Bunea Stancu, şeful local PSD, o avertizează pe subordonata sa pe linie profesională, Giana Pătraşcu, vicepreşedinte CJ - care este şi preşedintele PDL Brăila -, să aibă grijă ce vorbeşte şi pe cine critică, dat fiind că s-ar putea să aibă probleme. Stancu a sugerat chiar, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că ar fi în interesul Gianei Pătraşcu să-şi ţină gura, când e vorba de PSD, dacă nu vrea să se afle lucruri compromiţătoare despre ea, cum ar fi acela că "întinde mâna la plic". Şeful CJ a fost deranjat de comentariile democrat-liberalei referitoare la faptul că e ciudat ca liderii PSD să se declare nemulţumiţi de activitatea secţiei locale a "Drumuri Naţionale", în condiţiile în care această direcţie a fost asumată politic chiar de către PSD.
"Eu i-am spus lui Giana să stea mai potolită, să nu cumva să o doară capul într-o zi. Deci, să nu facă afirmaţii gratuite, că e a PSD-ului acea direcţie sau nu e a PSD-ului, că PSD-ul a pus directori independenţi, doamna Doiniţa Corban, cum o cheamă, nu are nicio treabă cu PSD, cum nu au mulţi alţii nicio treabă. Noi am preluat-o de acolo, am considerat că nu avem pe altcineva mai bun inginer de drumuri să îl punem pe postul respectiv şi poate că după mintea dumneaei (a Gianei Pătraşcu -n.r.), punea pe cineva din Chercea sau din Radu Negru, care se ocupă de altele şi nu de drumuri. Deci, eu o sfătuiesc să stea mai potolită, ca să nu o doară capul într-o zi. Nu vreau să ajungem în zona asta, cum am ajuns şi cu alţii, dar dacă tot mă muşcă când de-o parte, când de alta, să nu cumva să o doară capul într-o zi. Să nu întrebăm cu ce se ocupă în judeţul ăsta şi de ce întinde mâna la plic! Nu vreau să ajungem aici!", a spus Stancu, făcând aluzie la Gheorghe Chiru, fost vicepreşedinte al CJ, pe care, în mandatul trecut, l-a izolat complet în cadrul instituţiei, luându-i maşina şi telefonul de serviciu şi lăsându-i doar biroul.
Giana Pătraşcu, liderul PDL: "Nu cedez la ameninţări, pentru că nu am făcut nimic în neregulă, nu m-am băgat în lucruri necurate şi nici nu am luat şpagă de la nimeni"
Contactată telefonic, Giana Pătraşcu a declarat că nu îi este frică de ameninţările nimănui, în general, deci nici de cele ale lui Stancu. Ea a precizat că nu se simte vinovată de nicio acţiune de genul celei de "întins mâna la plic", la care a făcut referire Stancu, deci nu se teme de niciun fel de presupuse dezvăluiri pe această temă: "Este exclus să poată să spună cineva despre mine şi să aibă dreptate, că am întins mâna la plic. Aş considera aceste declaraţii un atac de campanie, dacă nu ar fi un atac la persoana mea. Dacă domnul preşedinte Stancu este de părere că e bine să mă ameninţe prin intermediul presei, este treaba dumnealui. Eu cred că nu am greşit cu nimic, comentând nişte declaraţii pe care le-a făcut dânsul referitoare la direcţia «Drumuri Naţionale». Cât despre aluziile la faptul că m-ar putea marginaliza în cadrul Consiliului Judeţean, eu nu m-am născut vicepreşedinte de CJ şi nu m-a adunat nimeni de pe cine ştie unde ca să mă pună în scaunul de vicepreşedinte şi să mă lege acolo cu lanţurile. Nu îmi este frică de nimeni şi nu cedez la ameninţări, pentru că nu am făcut nimic în neregulă, nu m-am băgat în lucruri necurate şi nici nu am luat şpagă de la nimeni. Am fost şi şomer, şi angajat, am trecut prin toate şi nu am de cine şi de ce să-mi fie frică".
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.