O revenire a creditării în 2012 este puţin probabilă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

O revenire a creditării în 2012 este puţin probabilă

"Toate datele, atât cele interne, prezentate de BNR, cât şi cele ale Băncii pentru Reglementare Internaţională, spun acest lucru. Sunt multe elemente, în primul rând efectele recesiunii, dar şi faptul că în Europa nu se întrevede în 2012 creşterea economică. Se vorbeşte mai degrabă de o stagnare sau de o contractare, cu mici diferenţe, cum este cazul României, unde estimările vorbesc de o creştere de 1,8-2%. În esenţă, deschiderea spre creditare, la ceea ce ne-am dori noi, nu va fi din 2012, inclusiv în România", a precizat Hidegcuti.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro