O reprezentaţie profesionistă a elevilor de la Liceul de Artă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

O reprezentaţie profesionistă a elevilor de la Liceul de Artă

Trupa de teatru "Letizaneti" a Liceului de Artă, care a obţinut locul II la Olimpiada de specialitate, faza naţională, a oferit joi seara o reprezentaţie excelentă brăilenilor care au dorit să aprecieze cu propriii ochi performanţele pentru care a fost recompensată.
Spectacolul "Lecţia" de Eugen Ionescu a fost realizat de elevi aproape în totalitate. Copiii de la clasa de arte plastice, Mihai Smeu, Alexandra Macovei, Bogdan Năstăsache, Manuela Negrea, Marta Oancea şi Minodora Burlacu, au creat decorul şi costumele, iar cei de la clasa de teatru au interpretat rolurile, spectacolul constituindu-se astfel în examenul lor de absolvenţă. Concepţia regizorală îi aparţine profesoarei care îi îndrumă, Leti Brânzia.
Reprezentaţia a fost o adevărată încântare, din multe puncte de vedere. Decorul şi costumele, realizate din materiale simple, dar cu multă imaginaţie şi talent cu carul, crează o atmosferă horror, caracteristică accentuată prin culorile folosite, roşu, negru şi alb, şi printr-o lumină roşie care urmăreşte protagoniştii fără încetare. Cele şase fantome, Marina Călinescu, Cristina Constantin, Anda Mircevi, Mădălina Iaba, Ionela Bălan, Andreea Rîmniceanu, fiecare altfel, au fost deosebit de expresive, graţioase, tăcute şi, prin dansul lor insinuant, induceau teama. Protagoniştii, Profesorul, interpretat de George Crintă, Eleva - Monica Ilie, şi slujnica Marie - Mădălina Bălan au reuşit şi ei să contureze bine personajele, fără excese gestuale sau vocale, fără derapaje. George Crintă a fost un profesor foarte modern, care a strâns toate neajunsurile dascălului modern: obsedat de sex, slab pregătit, dar cu o personalitate exacerbată. Toate acestea au fost foarte bine marcate şi prin costumul prea mic pentru el, prin pantalonii roşii strâmţi şi prin scaunul cu rotile în care doar îşi ascundea ipocrizia. Impresionant a fost şi jocul lui, bine echilibrat. Privirile pofticioase nu au fost exagerate, iar gesturile au fost mereu în concordanţă cu starea sufletească. Şi Monica Ilie a fost o elevă a zilelor noastre: timiditate ascunsă după haine îndrăzneţe, naivitate şi dorinţa de a fi mai mult decât se putea doar pentru că aşa voiau părinţii. De fapt, aceasta este eleva universală a lui Ionescu, singurul lucru altfel faţă de cum a conceput scriitorul eleva fiind costumul. Excelent a interpretat şi Mădălina Bălan. Ea a ştiut să se joace cu inflexiunile vocii, să domine prin simpla prezenţă nu numai Profesorul, ci şi fantomele care deveneau uneori prea nerăbdătoare să-şi ia în primire victima. De fapt, Marie era adevărata stăpână a casei şi a tuturor celor care existau în ea. "Lecţia" elevilor de la Liceul de Artă merită văzută şi pentru porţia zdravănă de dans introdusă, care transformă piesa de teatru într-un spectacol deosebit de emoţionant.
Spectacolul va fi introdus în repertoriul Teatrului "Maria Filotti" şi recomand iubitorilor de artă să nu piardă momentul pentru a-l viziona.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro