O reclamă la un medicament numit Revival poate fi parte dintr-o campanie de marketing pentru viitorul album Eminem.
Paul Rosenberg, managerul lui Eminem, a publicat miercuri pe contul său de Instagram o imagine în care ţine noul album Yelawolf, iar în fundal se vede advertorialul Revival. Litera „E” cuprinsă în cuvânt este scrisă în stilul semnăturii lui Eminem.
„Iată ce a ajuns la birourile Shady astăzi”, a scris Rosenberg.
În reclama video publicată pe askaboutrevival.com, actorul principal spune: „Cu Revival nu-mi voi rata singura mea şansă”, trimitere la piesa „Lose Yourself” a lui Eminem, semnalează Billboard.
Unele dintre prescripţiile medicamentului sunt: „Ar trebui să discutaţi posibilele beneficii şi riscuri ale REVIVAL cu doctorul sau preotul dumneavoastră” şi „REVIVAL este un medicament non-narcotic care poate fi folosit zilnic, poate fi luat cu sau fără mâncare”.
Este adăugat: „Anunţaţi-vă doctorul privind starea dumneavoastră de sănătate, inclusiv dacă vi s-a întâmplat să fiţi confuz ori să judecaţi prost”.
Rapperul Eminem a finalizat cel de-al nouălea album de studio, a anunţat producătorul lui, Mr. Porter, la începutul acestei luni. Acesta va fi primul material de studio al starului american, din 2013, când a lansat „The Marshall Mathers LP 2”.
Născut pe 17 octombrie 1972, Marshall Bruce Mathers III - cunoscut sub numele Eminem - şi-a început cariera în 1987. Este primul artist rap care a câştigat un premiu Oscar. Acesta a fost distins, în 2002, cu trofeul Academiei de film americane pentru piesa ”Lose Yourself”, la categoria ”cel mai bun cântec original”. În plus, Eminem a fost recompensat cu şapte premii Grammy.
A lansat albumele ”Infinite” (1996), ”The Slim Shady” (1999), ”The Marshall Mathers” (2000), ”The Eminem Show” (2002), ”Encore” (2004), ”Relapse” (2009), ”Recovery” (2010) şi ”The Marshall Mathers 2” (2013).
Eminem a colaborat cu nume importante ale industriei muzicale, precum Dr. Dre, Dido, 50 Cent, Lil Wayne, Rihanna şi Snoop Dog.