O partidă de infarct, în care luciditatea a învins | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

O partidă de infarct, în care luciditatea a învins

Meci încins în sala Polivalentă între două formaţii tari ale campionatului intern de handbal feminin iar scorul a fost pe muchie de cuţit pe tot parcursul lui.
HC Dunărea a marcat de două ori prin Rădulescu şi Moldovan dar în minutul 5 tabela consemna egalitatea, 2-2.
Ambele combatante au mers apoi cap la cap până în minutul 14, când după o dublă reuşită a clujencelor Paraschiv şi Vintilă, "U" Jolidon s-a distanţat pentru prima dată la două lungimi.
Acest decalaj se consemna pe tabelă şi în minutul 21, dar şi cu patru minute înainte de finalul primului act, când tabela arăta 13-11 pentru clujence.
Elevele Alexandrinei Soare au continuat cursa de urmărie dar până la pauză nu au reuşit să recupereze decalajul, "U" Jolidon fiind echipa care a plecat la cabine cu au avantaj de un gol.
De altfel, ieri, în polivalentă, clujencele au demonstrat că nu fac nimic întâmplător, au jucat în viteză iar mingea a circulat pe trasee bine stabilite, iar dacă Goldic nu ar fi avut câteva parade salvatoare formaţia vizitatoare s-ar fi impus la un scor mult mai categoric.
Spre deosebire de clujence, unde jucătoarele de pe banca de rezerve au acceaşi valoare cu a titularelor, HC Dunărea a rămas aceeaşi formaţie dependentă de Ada Moldovan, dacă golgetera brăileană este în mână totul decurge normal, însă atunci când este ţinută strict, jocul brăilencelor scârţâie. Este şi normal ca atunci când arunci în luptă jucătare foarte tinere precum Luca, Adespii sau Brot într-un meci cu miză, acestea să nu dea randamentul scontat. Ca să poată face faţă situaţiei, Alexandrina Soare le-a folosit pe Moldovan şi Jenofi numai în faza de atac, numai că unguroaica a avut o prestaţie bună abia în repriza a doua.
Astfel că partea secundă a fost una de infarct pentru spectatorii prezenţi la meci. Jocul a fost la fel de echilibrat şi în partea a doua, una în care gazdele au şi condus totuşi la două goluri, 24-22 în minutul 52.
Duelul dintre Moldovan şi Simona Vintilă, de departe cea mai bună jucătoare de pe teren, a fost tranşat de clujeancă şi din cauza unei gafe a antrenoarei brăilene, care a intrat în teren într-un moment de furie în minutul 58.
Practic, în acel minut, Tudorache de la "U" Jolidon a fost eliminată şi Dunărea conducea cu 27-26 în urma reuşitei Adei Moldovan. Numai că iritată de o decizie de arbitraj Soare a intrat în teren un minut mai târziu şi atunci a primit o eliminare de două minute, eliminare pe care a suportat-o în cele din urmă Radovici, astfel că în loc să jucăm în superioritate, efectivele din teren s-au echilibrat.
Mai lucide, clujencele au reuşit să se impună la limită şi să-şi păstreze locul al doilea în clasament în timp ce la HC Dunărea, criza, despre care speram că s-a încheiat odată cu victoria de la Bacău, după această înfrângere, devine şi mai acută.
Golurile echipei HC Dunărea au fost marcate de Jenofi 8, Moldovan 7, Luca 5, Radovici 4, Rădulescu 2, Brot 2, Tomuleanu 1, iar de la "U" Jolidon cea mai prolifică jucătoare a fost Vintilă cu 9 goluri, secondată de Bârsan şi Dincă, ambele cu câte 5 reuşite.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro