* se întâmplă în zona unui bloc din cartierul Hipodrom, unde a fost amenajată cu simț de răspundere o parcare * din păcate, în urma lucrărilor au rămas tot felul de resturi, iar în spatele blocului sunt tot felul de probleme *
Cu ceva timp în urmă, a fost un adevărat tur de forţă la amenajarea ca la carte a parcării din faţa blocului D1 din Hipodrom, aflat la capătul liniei 2 de autobuz. S-a plantat gardul viu, iar între timp, prin grija gospodarilor blocului şi Asociaţiei nr.635, totul este curat, plin de flori şi verdeaţă. Felicitări, chiar dacă încă nu s-au marcat locurile de parcare. “Or fi mai multe decât maşinile. Şi de-aia vin aici cei cu taxiuri!”, remarca, glumind, cineva.
Şi nu ne aşteptam ca nici acum, după circa două luni de zile de la finalizarea parcării, constructorii să nu adune de pe spaţiul verde resturile rămase în urmă, precum borduri sau boxpaleţi din lemn, distruşi. Iar ceea ce se vede în spatele blocului se potriveşte exact cu proverbul “la chip păpuşă, la dos mătuşă”. Mai concret, după asfaltarea parţială a unei alei pietonale, a perimetrului pentru pubele şi a locului de bătut covoarele (distrus şi vechi din anii '60), tot au mai rămas unele aspecte nerezolvate, privind sistematizarea pe verticală: gropi în trotuar, şanţuri şi denivelări foarte mari, bucăţi din beton (aruncate drept stavilă spre un fost canal termic); plăci mari din beton peste un ditamai şanţul, spre a înlesni accesul, pe scurtătură, de către cei care distrug spaţiul verde; capace de canalizare acoperite tot cu plăci de beton şi alte surprize nedorite. Iar de câteva zile decorul este completat de un morman cu deşeuri inerte, o cadă, un wc şi alte materiale aduse aici noaptea, hoţeşte. Să reamintim şi faptul că, acolo unde s-a plantat gardul viu, pământul s-a transformat în noroi scurs pe trotuar. Spălat fiind, însă, de ultimele ploi. Şi aşa se întâmplă în multe locuri din oraş…
Revenind, așa se întâmplă când o lucrare, chiar foarte bine executată, nu este controlată de către beneficiar pe faze de lucru şi la finalul acesteia. Când “în zonă” nu se văd ori se desconsideră unele detalii, chiar mărunte, dar care fac diferenţa între bine, civilizaţie şi “las’ că merge şi aşa”.
