O nouă mişcare politică: Noua Republică! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

O nouă mişcare politică: Noua Republică!

Nu mai reprezintă o noutate pentru nimeni faptul că mediul politic românesc, aşa cum se prezintă el în secolul XXI, are nevoie de o reformatare totală. Atât sub raportul conduitei morale a exponenţilor clasei politice, cât şi din perspectiva calităţii actului politic. Două capitole la care clasa politică actuală este prin excelenţă repetentă (cu câteva excepţii notabile, puţine la număr), lista de lipsuri fiind marcată, la loc de cinste, de absenţa responsabilităţii şi a viziunii, două "detalii" fără de care orice scenă politică riscă să se transforme doar într-un bestiar clientelar. De curând, în peisajul civico-politic românesc a apărut o nouă mişcare politică, cu intenţii mai mult decât promiţătoare: Noua Republică. Printre fondatorii acestei mişcări se numără teologul, eseistul şi publicistul Mihail Neamţu. Motivul apariţiei mişcării Noua Republică? Înainte de orice target politic, "nevoia de acţiune concretă într-un context marcat de alienarea crescândă dintre partide şi cetăţeni", după cum trasează Mihail Neamţu raţiunile socio-politice ce au stat la baza lansării la apă a acestui proiect, pe care eseistul îl defineşte drept un "experiment democratic în aer liber".

Mişcare de tip "grassroots"

Câmpul de luptă ideatică al mişcării îl constituie spaţiul virtual. Deci, avem de-a face cu o platformă, iar ca intenţionalitate civică, ne aflăm în prezenţa unei mişcări de tip "grassroots", adică orientată strict asupra comunităţii şi neîngrădită de presiunea "altarului" partinic. "Noua Republică acceptă doar un Stat care slujeşte exclusiv interesele cetăţeanului şi desface jocul clanurilor politico-economice. Iată de ce risipa din neglijenţă şi jaful cu bună-ştiinţă sunt două teme principale în discursul militanţilor noştri. Risipa şi jaful se petrec sub toate guvernele: pe timp de criză sau prosperitate, banii adunaţi din taxe şi impozite se pierd. Prin licitaţii, achiziţii publice şi angajamente bugetare din rubrica «alte cheltuieli», Statul transferă bruma de prosperitate a cetăţenilor liberi şi puternici către o minoritate decidentă. A fi de dreapta înseamnă să protestezi neîncetat faţă de risipă (o formă mai blândă de furt). Iată de ce Noua Republică organizează câteva grupuri de lucru care vor centraliza informaţiile pe care dumneavoastră, ca simpli cetăţeni ori consumatori, le aveţi despre irosirea avuţiei prin decizii legislative sau ministeriale, prin hotărâri de consiliu judeţean sau de primărie (...) Mesajul dvs., cât mai precis şi cât mai concis, va putea fi preluat de purtătorii noştri de cuvânt în dezbaterile cu mass-media. Subiectul mesajului dvs. pe adresa contact@nouarepublica.ro trebuie să fie: «despre risipă»", explică Mihail Neamţu pe site-ul personal.
Aşadar, Noua Republică afirmă, la modul categoric, virtuţile dreptei şi necesitatea imperioasă a întoarcerii spre cetăţean.

Grupul zonal de lucru Brăila/Galaţi

După cum precizează Mihail Neamţu pe pagina sa de facebook, printre oraşele în care, până la această oră, au fost puse la punct grupuri zonale de lucru (Iaşi, Timişoara şi Galaţi) se numără şi Brăila. Pentru a afla mai multe informaţii cu privire la acest aspect, l-am contactat în cursul zilei de ieri pe Daniel Arfire, persoana responsabilă de grupul zonal de lucru Brăila/Galaţi. "Ce ne dorim în zona Galaţi-Brăila? În primul rând, informarea cetăţeanului. Să le spunem oamenilor că dincolo de a ne cere drepturile, e obligatoriu să ne asumăm şi responsabilităţile cetăţeneşti. Trebuie să înţelegem că grija faţă de celălalt şi compasiunea nu sunt atributele unui stat «social» impersonal, ci al cetăţenilor acestei naţiuni. Protecţia socială oferă peşti uscaţi din ce în ce mai puţini. Noi furnizăm undiţe (...) Energia acestei mişcări, ce nu a împlinit nici măcar o săptămână, este dorinţa cetăţenilor acestei ţări, cei mai ignoraţi de clasa politică, tinerii de 30-40 de ani, activi, care aduc plus-valoare în societate, de a-şi exprima şi punctul lor de vedere (...) Noi nu promitem sedii fastuoase, limuzine şi fotolii confortabile. Nu promitem nimic, căci nu avem nimic. Nu putem da nici sinecuri şi nici posturi bugetare. Nu promitem şi nu ne vom angaja niciodată în promovarea mediocrilor, corupţilor şi acelora ce au amestecat interesul public cu cel personal", se arată într-un comunicat de presă trimis de Daniel Arfire pe adresa redacţiei "Obiectiv Vocea-Brăilei".
Mai multe detalii despre mişcarea Noua Republică puteţi afla la adresa www.nouarepublica.ro.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro