Putin a declarat că o analiză a cutiei negre va permite stabilirea traiectoriei şi a coordonatelor bombardierului în momentul în care a fost doborât. Cutia neagră a avionului doborât de un F-16 al aviaţiei turce, a fost recuperată de armata rusă, iar Putin a ordonat ca aceasta să fie deschisă „doar în prezenţa unor experţi străini". Şeful statului rus a „invitat specialişti britanici să participe la analiza datelor cutiei negre a Su-24", a precizat Kremlinul, după ce Putin a vorbit telefonic cu premierul David Cameron.
Cei doi lideri, care au „abordări similare privind pericolul reprezentat de Statul Islamic (SI, Daesh) şi alte grupări teroriste active în regiune", au discutat de asemenea cu privire la „stabilirea unei cooperări la nivel de structuri guvernamentale". Kremlinul nu a precizat dacă este vorba de o ameliorare a cooperării între armatele rusă şi britanică angajate în raiduri aeriene în Siria, sau între serviciile secrete dintre cele două ţări.
Marea Britanie, care bombardează poziţii ale grupării jihadiste Daesh în Irak, efectuează de la începutul lunii lovituri aeriene în Siria după acceptul dat de parlament în acest sens.