În Franţa circulă numai o treime din trenurile intercity, jumătate din cele regionale şi 60% din trenurile de mare viteză. Circulaţia spre Germania şi Marea Britanie nu este afectată, dar pe celelalte rute internaţionale traficul este restricţionat drastic.
Greva care a început ieri-noapte va fi prelungită. „Apreciem că va continua câteva zile cu acelaşi nivel al traficului pe care îl avem astăzi, apoi pe o perioadă nedeterminată", a declarat purtătorul de cuvânt al SNCF, Julien Dehornoy.
Prin aceste greve sindicatele vor să forţeze mâna patronatului la negocierile despre condiţiile de muncă în sectorul transportului feroviar, în general, şi despre timpul de muncă la compania SNCF. La acestea se adaugă protestul faţă de o modificare a legislaţiei muncii pregătită de guvern care ar defavoriza angajaţii.
„Ce se întâmplă la SNCF este exact acelaşi lucru pe care Guvernul vrea să-l facă în privinţa Legii Muncii. Ei bine, avem familii, prieteni care sunt îngrijoraţi de această Lege a Muncii care este retrogradă şi periculosă", a afirmat secretarul general al Sindicatului Lucrătorilor Feroviari CGT, Berenger Cernon, potrivit TVR.