* Neagu Ana Maria, în vârstă de 15 ani, a plecat, luni, de la domiciliul bunicii şi nu mai revenit acasă
UPDATE Poliția ne-a informat că problema s-a rezolvat de la sine. ”Minora a revenit la domiciliu. Nu a fost victima vreunei infractiuni. Mulțumim pentru ajutor!”, a transmis Biroul de Presă al IPJ Brăila.
O brăileancă a cerut ajutorul poliţiştilor pentru a-şi găsi fiica minoră dispărută de la domiciliu. Poliţiştii au dat startul căutărilor.
Luni seara, la ora 21.00, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila s-a prezentat o femeie din municipiul Brăila care a sesizat faptul că fiica sa – NEAGU ANA MARIA, în vârstă de 15 ani, a plecat în mod voluntar în cursul zilei de la domiciliul bunicii. Fata nu a mai revenit acasă până la momentul când mama ei a sesizat dispariţia.
Minora dispărută are următoarele semnalmente: înălţime 170 cm, 50 de kg, constituţie atletică, ochi căprui, păr castaniu lung până la nivelul umerilor, fără semne particulare.
Fata purta tricou negru, colanţi negri şi adidaşi de culoare roz.
Pentru Neagu Ana Maria a fost solicitată căutarea la nivel naţional şi internaţional.
Persoanele care pot oferi informaţii despre locul în care se află aceasta sunt rugate să apeleze numărul de urgenţă 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie.