PSD-iştii brăileni au decis să "îşi umfle puţin muşchii" şi să răspundă provocării liberalilor de a organiza alegeri pentru preşedintele CJ Brăila, având în vedere că postul ocupat până nu de mult de Bunea Stancu a devenit, oficial, vacant la finele anului trecut. Anunţul a fost făcut, ieri, de către preşedintele executiv al PSD Brăila, Aurel Simionescu, care a precizat că discuţiile pe această temă trebuie odată şi odată stinse, pentru că altfel vor reprezenta o permanentă dispută între consilierii judeţeni. "Decizia este una şi politică, dacă vreţi, în sensul că trebuie să încheiem subiectul acesta şi că vom accepta introducerea pe ordinea de zi şi a punctului privind desfăşurarea de alegeri în rândul consilierilor, pe legea pe care o avem. Sunt în continuare îndoieli vizavi de procedurile de după", a declarat Simionescu, amintind faptul că prefectul judeţului Nicu Olteanu a cerut lămuriri privind legalitatea organizării de alegeri pentru preşedintele CJ atât la Autoritatea Electorală Permanentă, cât şi la Ministerul de Interne, dar a primit răspunsuri diferite. "Nu vă pot da un nume însă, vizavi de candidatul la Consiliul Judeţean. Va fi o discuţie, probabil în cursul săptămânii viitoare, sau până la momentul alegerilor", a mai punctat sursa citată. Cu toate acestea, primarul municipiului a precizat că există posibilitatea ca actualul şef interimar al judeţului, Viorel Mortu să nu mai fie propunerea PSD. De asemenea, şeful social-democrat a indicat că nu se renunţă la parteneriatul cu UNPR în privinţa vicelui şi că cel mai probabil, proiectul privind alegerile va fi propus pe ordinea de zi la proxima şedinţă ordinară a CJ Brăila. "Trebuie să stingem subiectul ăsta, pentru că asta înseamnă că în fiecare şedinţă de consiliu va exista o oră de discuţii dacă să introducem sau nu pe ordinea de zi proiectul de hotărâre. A fost o discuţie de a stinge această permanentă dispută în consilu", a conchis Simionescu, încercând să explice care au fost motivele ce au stat la baza acceptării propunerii PNL de a organiza alegeri pentru preşedintele CJ.
Mortu: "Deocamdată nu ştim dacă este bine sau mai puţin bine să facem acest lucru"
Contactat de redactorii "Obiectiv - Vocea Brăilei" în privinţa deciziei adoptate de PSD-işti în privinţa organizării de alegeri pentru preşedinţia Consiliului Judeţean, Viorel Mortu nu s-a arătat încântat de idee. Deşi nu a dorit să comenteze prea mult subiectul, preşedintele interimar al CJ Brăila a atras atenţia că încă nu este extrem de limpede cât de legală este organizarea unui asemenea demers, în contextul în care mai sunt mai puţin de şase luni până la alegerile locale. "Într-adevăr postul de preşedinte este vacant. În mod firesc se vor organiza alegeri conform legilor în vigoare. Deocamdată nu ştim dacă este bine sau mai puţin bine să facem acest lucru, deoarece s-a intrat sub limita de şase luni până la alegerile locale, aşa cum spune legea în vigoare", a declarat acesta.
Trebuie precizat că sceptici pe această temă mai sunt şi alţi social-democraţi brăileni. Surse din PSD şi-au manifestat îngrijorarea că la mijloc s-ar afla o strategie a liberalilor brăileni de a destabiliza CJ Brăila chiar înainte de alegerile locale. Mai mult, pesediştii în cauză susţin că ar putea fi şi o răzbunare a PNL-iştilor pentru perioada în care Ovidiu Nechita a fost vice cu atribuţii de preşedinte, perioadă în care a fost mandatat în repetate rânduri pe perioade extrem de scurte, de o săptămână, chiar şi o zi. Potrivit acestora, hotărârea prin care se va alege un nou preşedinte la CJ Brăila ar putea fi atacată în procent de 80% de Prefectură, deoarece acţiunea va avea loc într-un termen mai scurt de şase luni înainte de alegerile locale, aşa cum prevede legea. Acest scenariu ar genera din nou haos la nivelul judeţului, toate hotărârile aprobate între timp, inclusiv cele legate de buget, pot fi anulate, iar instituţia ar reveni în situaţia de a nu avea nici măcar un vice cu atribuţii de preşedinte chiar înainte de alegerile locale din iunie.
Reamintim că, liberalul Ovidiu Nechita a cerut la finalul şedinţei ordinare din luna noiembrie 2015 organizarea de alegeri pentru preşedintele CJ Brăila, făcând public faptul că postul a devenit oficial vacant după ce Curtea de Apel Galaţi a respins definitiv, ca nefondată, contestaţia lui Gheorghe Bunea Stancu la ordinul de prefect prin care a fost suspendat.