Senatorul PSD, Lia Olguţa Vasilescu, a acuzat-o ieri pe ministrul Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, că vrea să secretizeze contractele de achiziţii publice prin modificarea legii, măsura fiind menită să servească intereselor personale ale democrat-liberalei. Astfel, Vasilescu a invocat o propunere de modificare a Legii achiziţiilor publice care apare pe site-ul ministerului. " Acum se vorbeşte şi despre contracte care necesită impunerea unor măsuri speciale de siguranţă pentru protejarea unor interese naţionale, chipurile, care de fapt sunt chiar interese personale. (...) Doamna Udrea nu a înţeles altceva decât că ceea ce semnează pe viitor trebuie să fie secret de stat, astfel încât să nu-şi mai bage nasul toţi curioşii în contractele respective, inclusiv parlamentarii români. Deci, banii contribuabilului se duc pe achiziţii care devin secrete de stat şi nu vor putea afla niciodată dacă au fost cheltuiţi sau nu cum trebuie, sigur, dacă va intra în vigoare acea lege care şi-o doreşte doamna Udrea", a spus Olguţa Vasilescu. "Declararea legii pentru achiziţiile publice, de asemenea, drept improprie când are ca obiect contractele pentru cumpărarea sau închirierea de terenuri sau clădiri, sau când se referă la încheierea contractelor de muncă, din punctul meu de vedere este o golăneală maximă", a mai spus senatorul PSD.
De asemenea, ea a ironizat-o pe Udrea, citând dintr-un cod de conduită etică de pe pagina de internet a ministerului, care spune: "Valorile morale sunt relative şi nimeni nu poate determina ceea ce trebuie considerat ca fiind just în mod absolut. De asemenea, nu se poate afirma că o normă este morală, deoarece nu există morală absolută. Aşadar, o reglementare poate fi conformă cu un sistem de morală şi contrarie altui sistem."
"Asta apare pe un site al unui minister din România. Observăm cu această ocazie cât de filosoafă a devenit doamna Udrea. (...) Probabil că unii ar trebui să rămână la statutul de persoane care toarnă în pahare şi nu să-şi dorească să îşi atingă limitele propriei incompetenţe", a mai spus Vasilescu, invocând o declaraţie a preşedintelui Traian Băsescu care se arăta nemulţumit de faptul că şcoala românească produce prea mulţi filosofi.
Nu este prima oară când Vasilescu o atacă pe Udrea. Senatorul PSD a declarat recent că Antonie Solomon ar fi fost reţinut de procurorii DNA după ce ar fi scos de pe piaţa din Craiova firma de construcţii a Elenei Udrea. Udrea a negat că ar avea o firmă de construcţii şi a anunţat că a dat-o în judecată pe Vasilescu şi cere despăgubiri de 100.000 lei.