El Pais şi El Mundo subliniază că cele trei atentate de duminică din Palma de Mallorca din două restaurante şi o galerie comercială au fost provocate de bombe ascunse în toaletele pentru femei.
Potrivit El Mundo, mai mulţi martori oculari au spus în ultimele zile că au văzut o presupusă membră ETA, a cărei fotografie a fost difuzată de poliţie, în apropierea locului în care a fost comis un atentat soldat cu doi morţi la 30 iulie.
Anchetatorii încearcă să afle dacă dispozitivele explozive, care aveau sisteme de întârziere a detonării, au fost plasate cu puţin timp înainte de atentate sau cu mai multe zile.
Un important dispozitiv de securitate a fost implementat în Mallorca după atentatul din 30 iulie, dar verificările sistematice asupra pasagerilor la plecarea de pe aeroport şi din porturile insulei nu au dus la niciun rezultat.
ETA este considerată responsabilă pentru moartea a 828 de persoane în ultimii 41 de ani.