• în ziua de 16 iunie, Plopeanu Dumitra, de 67 de ani, a plecat în mod voluntar de la domiciliu şi nu a mai revenit • sora ei a cerut ajutorul poliţiştilor
De câteva zile, o brăileancă nu mai ştie nimic de sora ei şi a sesizat dispariţia femeii la Poliţie. Oamenii legii au dispus urmărirea la nivel naţional.
La data de 18 iunie, o femeie s-a prezentat la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila şi a sesizat dispariţia, de la data de 16 iunie, a surorii sale, Plopeanu Dumitra, de 67 de ani. Aceasta a plecat în mod voluntar de la domiciliu şi nu a mai revenit.
Semnalmente: înălţime 160 de cm, aproximativ 80 de kg, constituţie atletică, părul roşcat, ondulat, lung până la nivelul umerilor, ochii negri, poartă ochelari de vedere.
Pentru Plopeanu Dumitra s-a solicitat urmărirea la nivel naţional şi internaţional.
Persoanele care pot oferi informaţii despre locul în care aceasta se află sunt rugate să apeleze numărul de urgenţă gratuit 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie.