* vineri, o brăileancă a sesizat dispariţia fratelui său, Stoian Radu, de 60 de ani, care la data de 6 iunie ar fi plecat în mod voluntar de la o adresă dintr-un oraş din Germania
Un brăilean plecat în Germania este de negăsit, iar sora acestuia a reclamat dispariţia sa la Poliţia Brăila.
La data de 11 iunie, o femeie din judeţul Brăila a sesizat dispariţia fratelui său, Stoian Radu, în vârstă de 60 de ani. La data 6 iunie, acesta ar fi plecat în mod voluntar de la o adresă situată în Germania, în oraşul Stuttgart şi nu a mai revenit.
Ca semnalmente, bărbatul are înălţime 180 cm, cu greutatea de aproximativ 75 kg, constituţie atletică, păr grizonat, tuns scurt, ochii albaştri, nu poate flexa degetul inelar de la mâna dreaptă. La data plecării de acasă, acesta purta geacă de culoare verde, blugi albaştri şi adidaşi negri.
Pentru numitul Stoian Radu a fost solicitată căutarea la nivel naţional şi internaţional.
Persoanele care pot oferi informaţii despre locul în care acesta se află sunt rugate să apeleze numărul de urgenţă gratuit 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie!