• după întâlnirea de sâmbătă cu poetul gălăţean Valeriu Valegvi, când a fost lansat proiectul “Interferenţe culturale interetnice”, joi, 28 februarie, publicul brăilean se va întâlni cu scriitorul Victor Cilincă
Sâmbătă, 23 februarie, de la ora 11.00, la sediul Secţiei Etnografie din strada Polonă, nr. 14, a fost lansat proiectul “Interferenţe culturale interetnice”, care are ca obiective promovarea identităţii culturale şi a culturii scrise şi valorificarea patrimoniului mobil şi imobil. Proiectul, care este organizat de Secţia Etnografie a Muzeului Brăilei în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Iaşi, Reprezenţa Galaţi-Tecuci şi include lansări de carte, conferinţe şi lecturi publice, a debutat de Dragobete, cu o întâlnire a brăilenilor cu scriitorul gălăţean Valeriu Valegvi. Evenimentul a fost prezentat de scriitoarea Violeta Craiu şi moderat de muzeograf Brînduşa Ilie.
În aceeaşi locaţie, joi, 28 februarie 2019, de la ora 17.00, va avea loc o nouă întâlnire publică. În întâmpinarea zilei de 1 Martie, scriitorul gălăţean Victor Cilincă vine la Brăila pentru o lectură publică şi va citi din Missy - Arta de a trăi.