* un ghid adresat oricărei persoane care, într-un anumit moment, se izbește de o problemă din zona juridică * Vasile Varga și Alexandru Bucălău au scris și au distribuit acest ghid * ambii sunt notari și candidează pe listele PNL pentru Camera Deputaților, respectiv Senat
Campania electorală pentru alegerile parlamentare ne-a adus din nou în fața avalanșei de materiale, prin care candidații de la toate partidele au încercat să-și promoveze mesajele, echipele, ideile și programele. În tot acest ansamblu de acum cunoscut, a fost inedit demersul unuia dintre candidații la Camera Deputaților, liberalul Vasile Varga, care a ales să se adreseze brăilenilor într-o altă manieră. Așa a apărut ”Codul civil pe înțelesul tuturor”, un ghid adresat oricărei persoane care, într-un anumit moment, se izbește de o problemă din zona juridică.
Toți cei interesați pot citi despre ce înseamnă o moștenire, o succesiune, despre ce se întâmplă după un divorț, care sunt regulile după care se face un partaj sau cum trebuie să arate un contract de vânzare-cumpărare, astfel încât să nu producă efecte nedorite. Un demers util și care demonstrează că, înainte de a fi om politic sau parlamentar, Vasile Varga nu-și trădează profesia, cea de notar public.
”M-am gândit să ofer o mână de ajutor tuturor brăilenilor, pentru că nici nu știi când te poți confrunta cu o situație nouă. Cu toții trecem prin decesul unei rude, spre exemplu, și toți ajungem să vorbim despre o moștenire. Totul devine mai simplu dacă știi în ce termeni trebuie pusă problema, ce pași trebuie să urmezi. Holurile tribunalelor sunt pline de litigii care, personal, cred că pot fi evitate, dacă oamenii ar fi mai bine informați. De aceea, alături de mai tânărul meu coleg de la Ianca, notarul Alexandru Bucălău, și el candidat al Partidului Național Liberal la Senatul României, am decis să scriem și să distribuim acest ghid”, a explicat Vasile Varga, deputat PNL de Brăila.
Un demers cu atât mai inedit, spunem noi, cu cât am asistat la o campanie electorală, pe alocuri cu accente nepotrivite, cu atacuri și acuze. Chiar dacă a fost și el ținta unor astfel de atacuri, liberalul Vasile Varga nu a dat înapoi. ”Probabil că cei care mi-au pus în cârcă tot felul de lucruri au crezut că voi renunța și nu voi mai trimite brăilenilor cartea, lucru care, evident, nu s-a întâmplat! Au fost niște atacuri venite din partea unui trubadur, a unui om pe care l-am susținut în activitatea lui politică la PNL, mai ales că este un om tânăr și părea de perspectivă și de caracter. Se pare că m-am înșelat! Ce m-a deranjat cel mai tare a fost minciuna nerușinată, cum că aș avea o pensie uriașă. Unii au o gândire atât de îngustă, sunt atât de orbiți de dorința de putere, încât sunt capabili de orice! Cum să spui asta despre cineva care este inițiator al legii de tăiere a pensiilor speciale, o lege pe care noi, cei de la PNL, ne batem să o impunem în parlament, iar PSD a ținut-o prin sertare? Minciuna iese întotdeauna la suprafață și sunt convins că astfel de atacuri agresive, care nu fac bine nimănui, îi vor determina pe brăileni să cântărească bine pe 6 decembrie”, a mai declarat Vasile Varga. (A.I)