• bunica minorului Ciocan Gheorghe a sesizat Poliţia privind dispariţia acestuia din data de 3 septembrie • copilul a plecat de acasă şi nu a mai revenit
Un copil de 14 ani, dispărut de la domiciliu, este căutat de poliţişti. La data de 4 septembrie, o brăileancă de 69 de ani s-a prezentat la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila şi a sesizat dispariţia, de la data de 3 septembrie, a nepotului său, Ciocan Gheorghe. Băiatul a plecat în mod voluntar de la domiciliu şi nu a mai revenit.
Semnalmente: înălţime 160 de cm, constituţie normală, ochii căprui, părul şaten, des, drept, tuns scurt. Pentru Ciocan Gheorghe s-a solicitat urmărirea la nivel naţional.
Persoanele care pot oferi informaţii despre locul în care acesta se află sunt rugate să apeleze numărul de urgenţă gratuit 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie.