• fata a plecat de acasă, în mod voluntar, săptămâna trecută, şi nu a mai revenit
De câteva zile, o minoră de 17 ani este de negăsit, iar bunica îngrijorată a mers la poliţie şi a sesizat dispariţia acesteia. Poliţiştii au dat startul cercetărilor.
La data de 10 noiembrie, ora 08.40, o brăileancă s-a prezentat la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila şi a sesizat dispariţia, de la data de 9 noiembrie, a nepoatei sale. Este vorba despre Ştefan Florentina Claudia, care a plecat în mod voluntar de la domiciliu şi nu a mai revenit.
Ca şi semnalmente, fata are înălţime 165 de cm, constituţie normală, ochii căprui, părul negru, drept, lung peste umeri şi are o aluniţă pe pometele obrazului stâng. Nu se ştie cu ce era îmbrăcată la momentul plecării de acasă.
Pentru Ştefan Florentina Claudia s-a solicitat urmărirea la nivel naţional şi internaţional. Poliţiştii fac apel la persoanele care pot oferi informaţii despre locul în care se află minora şi le roagă să sune la numărul de urgenţă 112.