Sătulă de lipsurile materiale, o femeie de 35 de ani, din comuna Cazasu, a hotărât să îşi pună capăt zilelor. Femeia şi-a pus ştreangul de gât, fiind găsită într-o anexă a gospodăriei, chiar de soţul său. Poliţiştii au efectuat cercetări la faţa locului şi cadavrul a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei şi stabilirea cu exactitate a cauzei morţii. "În ziua de 2 februarie, la orele 8.00, B. A. (35 de ani), din comuna Cazasu, a fost găsită spânzurată, într-o anexă din curtea locuinţei sale, de către soţul acesteia. În cauză s-a întocmit dosar penal", a precizat inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. În urma efectuării necropsiei, medicul legist a stabilit că femeia nu suferea de vreo afecţiune gravă care să o determine să îşi încheie socotelile cu viaţa.
Se pare că Adina B. nu mai avea cu ce să îşi întreţină cei trei copii, astfel că a decis să moară. Ea le-a lăsat bilete de adio celor dragi, spunându-le că îi iubeşte.