O brăileancă reclamă aglomerația din autobuzul 5: „Nu își imaginează nimeni prin ce calvar trecem zilnic” | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

O brăileancă reclamă aglomerația din autobuzul 5: „Nu își imaginează nimeni prin ce calvar trecem zilnic”

• în replică, reprezentanții SC „Braicar” SA Brăila au precizat, într-un comunicat trimis pe adresa redacției „Obiectiv-Vocea Brăilei”, că pe linia 5 circulă câte 7 autobuze de capacitate mare, așa cum este prevăzut în Contractul de delegare a serviciului de transport public și că, din noiembrie anul trecut, călătorii din Chercea mai au la dispoziție și autobuzele liniei 50 • conducerea societății a dispus „monitorizarea gradului de încărcare a autobuzelor, pentru a se analiza și propune măsuri în consecință”

 

Zilele trecute, o cititoare a trimis pe adresa cotidianului „Obiectiv-Vocea Brăilei” o sesizare referitoare la ceea ce ea reclamă a fi aglomerația din autobuzele liniei 5, situație care, la orele de vârf, când salariații agenților economici care își desfășoară activitatea în cartierul Chercea ies de la serviciu, devine un adevărat „calvar”. Prezentăm mai jos atât sesizarea brăilencei care afirmă că este „foarte aglomerat” în autobuzele liniei 5, cât și răspunsul reprezentanților SC „Braicar” SA Brăila, care contrazic această afirmație. Chiar și așa, conducerea societății a dispus monitorizarea autobuzelor liniei 5, „pentru a se propune măsuri în consecință”.    

„Mă bazez pe dumneavoastră, să mă ajutați într-o  problemă. Circul zilnic cu autobuzul 5 spre serviciu până aproape de capătul liniei, mai exact  în Chercea. Sunt mai multe societăți comerciale care își termină programul în același timp. Nu își imaginează nimeni prin ce calvar trecem zilnic, fiind foarte aglomerat, în sensul că rămân călători jos, că nu încap toți. Ieri la orele 17:00, un domn a făcut o criză de epilepsie în toată aglomerația din autobuz. Îmi  pun întrebarea: există posibilitatea declanșării crizei din cauza aglomerației? Efectiv nu ai aer. Nu se mai gândește nimeni că putem deveni focar de Covid? Vă rog  să încercați să  circulați o zi cu autobuzul 5, după ora 15.30 până mai târziu, să vedeți ce este acolo... Am mai rugat șoferii să-și informeze șefii de situație, dar ridică din umeri  neputincioși. Poate reușiți dumneavoastră să rezolvați ceva... v-am fi  recunoscători!”.

În replică, reprezentanții SC „Braicar” SA Brăila, ing. Cristian Domnițeanu, director general, și ing. Gabriel Plășoianu, inginer șef, ne-au transmis următorul punct de vedere:

„Pe linia 5 circulă un număr de 7 autobuze, așa cum este prevăzut în Contractul de delegare a serviciului de transport public cu autobuze șți tramvaie, aflat în derulare. Programul de circulație este același de la data intrării în vigoare a contractului și până în prezent, frecvența de circulație fiind de circa 15 minute între vehicule (luni-vineri).

Mai mult decât atât, începând cu luna noiembrie 2024 a fost introdusă linia 50, pe itinerariul Șoseaua Baldovinești - Strada Apollo - Bulevardul Dorobanților - Șoseaua Buzăului - Grădina Zoologică și retur, linie pe care sunt în circulație, concomitent, 3 autobuze cu o frecvență de circulație de circa 20 de minute.

Având în vedere informarea dumneavoastră, conducerea societății a dispus măsuri de monitorizare a gradului de încărcare a autobuzelor, în intervalul orar menționat, pentru a se analiza și propune măsuri în consecință”.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro