• poliţiştii au identificat două tinere, de 20 şi 27 de ani, din Galaţi, acuzate că au lăsat-o fără bani pe brăileanca de 78 de ani
Două escroace care au păcălit o bătrână să le permită accesul în locuinţă, sub pretextul că oferă ajutoare, apoi i-au furat banii, au picat în plasa poliţiştilor. Este vorba despre două femei din Galaţi, care au venit să dea lovituri la Brăila.
Astfel, în ziua de 10 iunie, la ora 13.45, o femeie de 78 de ani a sesizat poliţiştii, prin apel 112, cu privire la faptul că două persoane necunoscute i-au sustras din locuinţă suma de 4.200 lei. Poliţişti din cadrul Biroului Investigaţii Criminale - Poliţia Municipiului Brăila au efectuat cercetări şi, în urmă cu două zile, au identificat două tinere, cu vârste de 20 şi 27 de ani, din Galaţi. Acestea sunt bănuite că au pătruns în apartamentul persoanei vătămate, după ce i-au spus acesteia că pot da ajutoare constând în produse cosmetice. Una dintre ele a intrat în bucătărie cu locatara pentru a-şi prezenta oferta, iar cealaltă, profitând de neatenţia sa, i-a sustras suma de bani, ce se afla într-un plic ascuns în dormitor. Faţă de cele două tinere poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Este ştiut faptul că persoanele vârstnice sunt ţintele preferate ale infractorilor şi de aceea poliţiştii revin cu sfaturi, tocmai pentru a le ajuta să se ferească de escroci. Bătrânii sunt atraşi de oferte, însă nu trebuie să dea crezare la orice şi, în niciun caz, nu trebuie să dea voie unor necunoscuţi să intre în locuinţă.
Poliţiştii recomandă brăilenilor să discute cu persoanele vârstnice din familie, pentru prevenirea înşelăciunilor, a furturilor şi tâlhăriilor produse în locuinţe.
Sumele de bani nu trebuie ţinute în casă şi dacă, totuşi, aleg să le păstreze în locuinţă, oamenii sunt sfătuiţi să nu le depoziteze în şifoniere, acestea fiind primele locuri în care caută hoţii. Când un necunoscut este în casă, bătrânii nu trebuie să deschidă vreun sertar cu bani, asta pentru că escrocii văd unde sunt ţinuţi şi nu aşteaptă decât să îi poată lua.