• Elena Bădiceanu, verișoara părintelui arhimandrit Dometie, de la Râmeț - "un erou al credinței, un suflet de mare sfințenie și puritate" - păstrează vie memoria celui care a reînviat viața monahală în Ardeal • la Târlele Filiu se află Casa Memorială "Părintele Dometie Manolache", de care are grijă mătușa Elena, de 92 de ani • "Dintre astfel de oameni cumpătați, smeriți și rugători ridică Dumnezeu sfinți în icoane", a spus ierarhul Dunării de Jos, care obișnuiește să se reculeagă la casa unde a copilărit ucenicul părintelui Arsenie Boca
Departe de tumultul orașului, dar aproape de Împărăția Lui Dumnezeu, se află Târlele Filiu, sat brăilean întemeiat, se spune, de veterani ai Primului Război Mondial, sosiți din ținutul Buzăului și împroprietăriți aici în urma Reformei agrare de la 1921. În acest sat binecuvântat, se află Casa Memorială "Părintele Dometie Manolache", cuviosul despre care părintele Dumitru Stăniloae spunea că este "un erou al credinței, un suflet de mare sfințenie și puritate", fost ucenic al părintelui Arsenie Boca. Casa este îngrijită de verișoara părintelui Dometie, Elena Bădiceanu, în vârstă de 92 de ani.
"În Câmpia Brăilei, o modestă căsuță împreună cu bisericuța satului ne amintesc de trecerea prin timpul nostru a unui înger în trup, Părintele Dometie de la Râmeț. Toată tinerețea și-a petrecut-o la Târlele Filiului. Cât de importantă este regăsirea chipului unui trăitor care urcă spre sfințenie în calendar, rămânând și în sufletele noastre, precum se constată în mărturia rudeniei sale apropiate de la Târlele Filiului, cu chip asemănător celui al părintelui, la 92 de ani, ca o măicuță în chilia sihăstriei, sora Elena! Este o mărturie vie despre un om sfânt și o candelă aprinsă, rugătoare, în care se așterne și pacea, și liniștea, și echilibrul. Dintre astfel de oameni cumpătați, smeriți și rugători ridică Dumnezeu sfinți în icoane. Ei trăiesc printre noi", spunea Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, zilele trecute, îndemnând credincioșii la rugăciunea de seară.
Arhimandritul Dometie Manolache, cuviosul care avea să reînvie viața monahală din Ardeal în plină dictatură comunistă, s-a născut în satul Mărculești, la poalele Munților Pănătău, județul Buzău, la 15 octombrie 1924, având numele de botez Stelian. A fost cel de-al patrulea din 12 copii ai unor părinți evlavioși și muncitori, Ion și Filofteia Manolache, care l-au crescut prin truda brațelor, în frică de Dumnezeu, în ascultarea și respectul celor mai mari, cu simțul răspunderii și al muncii.
Prin anul 1927, familia Manolache s-a mutat la Târlele Filiu, unde primiseră pământ. Viitorul ieromonah a absolvit cele șase clase primare la Târlele Filiu, iar în anul 1937 s-a înscris la Seminarul Teologic Buzău, pe care l-a absolvit în anul 1945, ca șef de promoție. În același an, s-a înscris la Institutul Teologic București, iar în anul 1949 a devenit licențiat în Teologie, în urma prezentării tezei "Mărturisirea Ortodoxă a lui Petru Movilă", notată cu calificativul "excepțional".
Vocația deosebită pentru viața monahală îl determină pe teologul de la Târlele Filiu ca, la 6 iulie 1949, în aceeași zi și lună în care avea să treacă la cele veșnice, să se închinovieze la Mânăstirea Prislop. A fost hirotonit preot la 6 august 1949, în Mănăstirea Hodoș-Bodrog, iar la 14 septembrie primește chipul îngeresc la Mănăstirea Prislop, în același timp cu colegul său de facultate, viitorul Mitropolit Antonie Plămădeală al Ardealului, avându-l drept naș de călugărie pe Părintele Arsenie Boca.
Viata mănăstirească în Transilvania nu era prea înfloritoare, ca în Muntenia și în Moldova; părintele Dometie dorea să-și închine viața întăririi credinței strămoșești și unității neamului și nu putea sluji mai bine acest ideal decât printr-o reînviorare a vieții mănăstirești din Transilvania.
Timp de trei ani, a fost duhovnicul maicilor de la Mănăstirea Rătești. Concomitent, a fost profesor la școlile monahale care funcționau la trei mănăstiri, înainte de a fi desființate de regimul comunist. Viața Părintelui Dometie este, însă, strâns legată de obștea Mănăstirii Râmeț. În primii ani ai înjghebării mănăstirii de maici, Părintele și cele 40 de maici de aici au îndurat multe neajunsuri: chilii puține, un atelier necorespunzător, lipsa hranei, a îmbrăcăminții și a medicamentelor. În anul 1960, în urma promulgării Decretului 410, maicile au fost nevoite să plece la casele părinților sau să lucreze în lume, mănăstirea fiind desființată. Această pribegie a durat până în anul 1969, timp în care maicile au lucrat într-o secție de covoare ce aparținea Cooperativei "Record", din Aiud. În acest timp, Părintele Dometie și-a îmbărbătat obștea risipită prin țară, direct sau prin scrisori, iar maicilor din Aiud le-a cumpărat două case în care să locuiască. Mănăstirea Râmeț a fost transformată în cabană și restaurant, maicile reușind să se întoarcă aici mai întâi ca civile, cu secția de covoare, fiind chiriașe și locuind împreună cu turiștii. Plin de curaj, Părintele reușește să construiască o cabană în care o mută pe cea din incinta mănăstirii; construiește, apoi, atelierele de covoare, arhondaricele, trapeza, paraclisul și introduce curent electric și apă potabilă în cele două case parohiale. A sădit livadă, a instalat o stupină, a amenajat un lac de pește. De asemenea, s-a ocupat de restaurarea bisericii vechi și a ajutat la înființarea muzeului.
Pe lângă activitatea administrativ-gospodărească, Părintele Dometie a acordat o importanță deosebită studiului. În anul 1972, s-a înscris la cursurile de doctorat, la Institutul Teologic București, pe care le-a terminat cu media 10, cu o lună înainte de moartea sa neașteptată. Părintele Arhimandrit Dometie, cel sosit de la Târlele Filiu, a murit într-o duminică, pe data de 6 iulie 1975. În cuvântul rostit la înmormântarea sa, Prea Sfințitul Emilian avea să rostească următoarele cuvinte:
"Teolog distins, părinte duhovnicesc, spirit de înaltă jertfelnicie, altruist gospodar de o mare capacitate... și-a dat necontenit silința pentru a îmbogăți, lărgi și aprofunda, în toate fibrele ființei păstoriților săi, conștiința dăruirii de sine pentru interesele obștei, pildă dându-se, din belșug, ca unul care toată viața a ars pentru ideea dăruirii de sine".
Epilog
"Ne învăța să spunem "Tatăl nostru"
Părintele Dometie Manolache, unul dintre marii duhovnici ai acestui neam românesc, ucenic al părintelui Arsenie Boca, a fost în toate ale Bisericii un "combatant de linia întâi", mereu gata de jertfa supremă. Nu și-a uitat o clipă satul natal, iar verișoara sa, Elena, acum în vârstă de 92 de ani, îi păstrează lucrurile într-un mic muzeu: Casa Memorială "Părintele Dometie Manolache, de la Târlele Filiu.
"Mamele noastre erau surori. Ca și familia lui, am ajuns în sat prin 1927, pentru că părinții noștri fuseseră împroprietăriți la Târlele Filiu. Am ținut tot timpul gradul de rudenie cu el. Când se afla la Mănăstirea Rătești, l-am vizitat. Ce bine îi mai părea! Ne recomanda tuturor: "Verișoarele mele, verișoarele mele!" Fusese un copil deștept, atras de Biserică. Fratele lui mai mare a fost cântăreț aici, la biserica din sat. Când a plecat la Râmeț, a luat-o și pe sora sa, Eugenia, care era învățătoare. După călugărire, s-a chemat maica Eudoxia. Ea a plecat la Domnul în 2013. Când ne vizita, îi puneam masa. Avea o voce deosebită. Păstrez de la el o icoană cu Sfinții Împărați Constantin și Elena, pe care mi-a dat-o când am fost la Rătești. Ne învăța tot timpul să ne rugăm, să spunem "Tatăl nostru". Casa unde se află acum muzeul este o locuință a familiei lor, Manolache, în care se păstrează lucruri care le-au aparținu", mărturisea, deunăzi, mătușa Elena, bătrâna de la Filiu, coborâtă, parcă, dintr-o icoană veche.
