Internată în Spitalul de Psihiatrie "Sf. Pantelimon", o bătrână de 86 de ani a decis să îşi încheie socotelile cu viaţa şi s-a spânzurat. Femeia se afla în spitalul de specialitate de aproape două săptămâni, întrucât prezenta tulburi de natură psihică.
Potrivit poliţiştilor, vineri, la ora 12.30, ofiţerul de serviciu de la Poliţia Municipiului a fost sesizat telefonic de către o asistentă din cadrul spitalului "Sf. Pantelimon" Brăila cu privire la faptul că, la orele 12.00, în incinta unităţii a fost găsită spânzurată o pacientă. În urma sesizării, echipa operativă s-a deplasat la faţa locului şi a stabilit identitatea victimei, de 86 de ani, care era internată în spital din ziua de 15 decembrie. "La examinarea exterioară a cadavrului nu au fost constatate semne vizibile de violenţă, luându-se măsura transportării acestuia la morga Serviciului Judeţean de Medicină Legală Brăila, pentru efectuarea autopsiei", a precizat agent principal Camelia Bucur din cadrul Biroului de Presă al IPJ Brăila.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.