O şoferiţă din Gropeni a doborât un gard şi a distrus o căruţă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

O şoferiţă din Gropeni a doborât un gard şi a distrus o căruţă

Accident din pricina neatenţiei, la Viziru, cu două victime.
Potrivit informaţiilor furnizate de Biroul de Presă al IPJ Brăila, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 26/27 martie 2016, la ora 02:55, un conducător auto aflat în trafic a apelat numărul pentru urgenţe 112 şi a sesizat faptul că pe Drumul Judeţean 211 A, la intrarea în localitatea Viziru, a avut loc un accident rutier.
În urma sesizării, mai mulţi poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Însurăţei s-au deplasat la locul indicat şi au demarat cercetările. Potrivit sursei citate, după efectuarea primelor cercetări, oamenii legii au stabilit că în timp ce conducea autoturismul proprietate personală pe drumul judeţean menţionat, o tânără în vârstă de 26 de ani, din comuna Gropeni, a pierdut controlul volanului într-o curbă la stânga şi a ieşit în afara carosabilului, la intrarea în localitatea Viziru, în partea dreaptă a direcţiei sale de mers.
Accidentul s-a produs din cauza neadaptării vitezei. Potrivit anchetatorilor, după ce a părăsit carosabilul, şoferiţa de 26 de ani a distrus o porţiune de gard din plasă, precum şi un atelaj hipo aparţinând unui localnic. În urma accidentului rutier de la Viziru a rezultat rănirea uşoară a doi pasageri din autoturism, o fată de 16 ani şi un tânăr de 26 de ani, care au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.
Imediat după incident, şoferiţa din Gropeni a fost testată cu aparatul etilotest, rezultând că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă şi distrugere. Cercetările continuă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro