Mergi la conţinutul principal

Numirile pe postul de vicepreşedinte CJ şi viceprimar, învăluite în mister

* precizăm că, până la această oră, PNL-iştii brăileni care şi-au exprimat doleanţa de-a ocupa aceste fotolii sunt Cătălin Boboc (pe post de vicepreşedinte CJ) şi Alexandru Dănăilă (pe post de viceprimar) * "La această oră, vă pot spune doar că săptămâna viitoare vom pune la punct strategia în ceea ce priveşte ocuparea acelor posturi", ne-a declarat ieri Cătălin Boboc, preşedinte al PNL Brăila

De la 1 ianuarie, oficial, postul de viceprimar al lui Stănel Necula şi cel de vicepreşedinte CJ al Gianei Pătraşcu au rămas libere. Însă, după cum ne-a declarat primarul Aurel Simionescu, în ceea ce îl priveşte pe Necula, acesta va rămâne până la sfârşitul lunii la dispoziţia instituţiei. "Deocamdată, nu pot să vă spun decât atât: de la 1 ianuarie, timp de 30 de zile, Stănel Necula va rămâne la dispoziţia instituţiei. După aceea, vom vedea ce va mai urma", ne-a declarat scurt edilul-şef. În legătură cu numele celor care vor ocupa cele două posturi-cheie în administraţia brăileană, l-am contactat în cursul zilei de ieri pe Cătălin Boboc, şeful PNL Brăila, pentru a ne comunica dacă partidul său este pregătit să-şi "planteze" oamenii la Primărie şi la CJ. Precizăm că, până la această oră, PNL-iştii brăileni care şi-au exprimat doleanţa de-a ocupa aceste fotolii sunt Cătălin Boboc (pe post de vicepreşedinte CJ) şi Alexandru Dănăilă (pe post de viceprimar). Boboc ne-a declarat că abia săptămâna viitoare vor decide dacă vor accepta aceste funcţii sau nu: "La această oră, vă pot spune doar că săptămâna viitoare vom pune la punct strategia în ceea ce priveşte ocuparea acelor posturi".

Reamintim că pe 17 decembrie 2010, Giana Pătraşcu şi Stănel Necula şi-au înaintat demisiile din funcţiile pe care le-au ocupat în ultimii doi ani în CJ, respectiv în Primărie.

De asemenea, reamintim că cei doi au fost excluşi din PDL Brăila pe 19 decembrie, în urma unei şedinţe a Consiliului de Coordonare Judeţean. Motivul care a stat la baza acestei decizii a fost faptul că Pătraşcu şi Necula nu au executat ordinele primite de la partid, şi anume de a-şi da demisia din funcţiile administrative pe care le ocupau, ca urmare a ruperii protocolului local dintre PDL şi PSD şi, automat, a trecerii organizaţiei politice în opoziţie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro