• clubul coordonat de Adrian Manole a prezentat primele trei achiziții pentru campionatul 2023-2024: Andreea Cristina Popa, Katarina Jezic, Paula Teodorescu
HC Dunărea continuă să prezinte noile jucătoare din lot, cea de a treia fiind portarul Paula Teodorescu, fosta jucătoare a celor de la Zalău.
“Paula Teodorescu este un portar cu greutate în campionatul Ligii Florilor. Evoluțiile sale foarte bune și-au pus amprenta în multe victorii ale Zalăului, echipă de la care s-a transferat la Brăila”, se specifică în comunicatul emis de clubul brăilean condus de Adrian Manole.
Teodorescu și-a început cariera sportivă la Buzău și a mai activat la Danubius Galați, CSM Roman iar din 2016 și până în acest an a fost la HC Zalău. În palmaresul Paulei Teodorescu figurează medalia de bronz, obținută în Liga Florilor, în sezonul 2016 – 2017.
Aceasta a avut o contribuție importantă și la parcursul bun din Cupa EHF, în sezonul 2017 – 2018, când echipa antrenată de Gheorghe Tadici a ajuns până în sferturile de finală.
În 2018, Paula Teodorescu a făcut pasul și la naționala României, pentru care a debutat într-un meci cu Portugalia, din preliminariile Campionatului European.
“Sunt bucuroasă că vin la Brăila și că voi face parte din familia formată în cadrul clubului. Îmi doresc să avem rezultate cât mai bune, să ajut cu experiența mea și să ne atingem obiectivele propuse. Mă voi dedica cu tot sufletul acestei echipe. Hai, Dunărea Brăila!”, a declarat Paula Teodorescu după semnarea contractului.
Celelalte două handbaliste care au întărit lotul formației brăilene, despre care am scris deja în cotidianul Obiectiv, sunt Andreea Cristina Popa și Katarina Jezic, două jucătoare care deja au în palmares realizări importante.
Andreea Cristina Popa
O handbalistă valoroasă care a început să joace handbal de la o vârstă fragedă, sub îndrumarea mamei sale, apoi a trecut pe la echipe precum Dinamo București, Rapid București iar ultimul club la care a activat a fost Minaur Baia Mare.
Liga Europeană: medalie de bronz la turneul Final Four în 2021,
locul al 4-lea la turneul Final Four din 2022
Liga Națională: medalie de argint în 2021
Campionatul național de junioare I: medalie de bronz cu CSS 2 București în 2017, locul al 4-lea, în 2016.
Campionatul național de junioare IV: câștigătoare în 2013.
Jocurile Mediteraneene: medalie de aur cu naționala României în 2017.
Festivalul Olimpic al Tineretului European: medalie de argint în 2017.
Distincții personale:
Cel mai bun intermediar stânga la Jocurile Mediteraneene: 2017.
Cel mai bun centru al campionatului național de junioare I: 2016.
Cea mai bună marcatoare a campionatului național de junioare I: 2017.
Campioana Katarina Jezic a venit sub comanda lui Costică Buceschi
Pivotul croat Katarina Jezic, care a semnat cu HC Dunărea, are un plamares impresionant. Jezic este considerată de specialiști una dintre cele mai bune jucătoare de pe continent pe acest post.
Liga Campionilor: finalistă în 2014 cu Buducnost Podgorica, medalie de aur cu Vipers în 2023.
Cupa Challenge: semifinalistă în 2012
Campionatul Muntenegrului: campioană națională în 2013 și 2014.
Cupa Muntenegrului: câștigătoare în 2013 și 2014.
Liga Națională: medalie de argint în 2016.
Supercupa României: câștigătoare în 2015.