Mă uit aşa, cu jind, la celelalte oraşe din ţară şi mă încearcă un sentiment de oftică. Oare cum la alţii se pot mobiliza cetăţenii ca să iasă în stradă pentru o idee, iar la Brăila, nu. Să luăm exemplul Clujului. Ştiu, o să spuneţi că Brăila e departe de Cluj, că nu ne putem noi compara cu probabil cel mai evoluat şi prosper oraş din Ardeal. Lăsaţi, că nu despre indicatorii economici sau despre numărul facultăţilor de prestigiu din cele două oraşe vorbim noi acum. De pildă, Cluj-Napoca are 305.000 de locuitori, iar Brăila cu 100.000 mai puţin, adică 205.000 de cetăţeni. În Cluj-Napoca au fost miercuri seară 35.000 de protestatari, ceea ce înseamnă un procent de peste 10% din totalul populaţiei. La Brăila, au fost în stradă numai 700 de persoane, adică 0,3% din numărul total de locuitori. Ok, Brăila nu e Cluj-Napoca, adică, vorba aia, suntem conştienţi cu toţii în ce oraş trăim (cu bune şi rele), dar mi se pare jenant acest 0,3% faţă de 6,5%.
Amicii cu care am discutat astăzi (joi) îmi spuneau că e mare lucru că s-au adunat şi aceşti 700 de brăileni în stradă. Asta înseamnă că amicii mei au aşteptări foarte mici de la brăileni, că simţul civic al brăilenilor este anesteziat complet. Dacă am ajuns să fim mulţumiţi că 700 de cetăţeni din Brăila au ieşit în stradă, înseamnă că ceva e în neregulă. Personal, am tot respectul pentru cei 700 de brăileni care au ieşit să protesteze paşnic în stradă, faţă de relaxarea pedepselor pentru abuzul în serviciu, ale Guvernului Grindeanu condus de Liviu Dragnea. Asta nu înseamnă că îi dispreţuiesc pe cei care nu au ieşit în stradă. E dreptul lor să stea acasă, să refuze să ia parte la un miting de protest. Poate că oamenii cu pricina au avut ciorba pe foc, poate că tocmai rula la Kanal D telenovela preferată sau poate că sunt talibani PSD, care susţin acest partid până în pânzele albe, indiferent ce prostii ar propune pe agenda publică, şi le-ar transforma apoi în legi.
Dar, serios acum, când citeşti ce efecte vor produce ultimele modificări ale Codului Penal (prin celebrele ordonanţe de urgenţă), nu te trage aţa să ieşi în stradă, să te alături celorlalţi brăileni? Protestul public este poate cea mai înaltă formă de antrenare a conştiinţei cetăţeneşti, de menţinere a tonusului civic. Aproape că nici nu mai contează pentru ce anume se adună să protesteze nişte cetăţeni. Atâta timp cât ei o fac paşnic, aceşti cetăţeni trebuie încurajaţi. Nu trebuie luaţi la mişto că sunt puţini, nu trebuie aruncată în derizoriu cauza pentru care ei strigă în stradă, chit că militează pentru consolidarea statului de drept sau pentru dreptul pisicilor de a-şi face sindicat. Problema este că brăilenii au simţul civic anchilozat. Ei nu mai au acea pornire de a se opune autorităţilor, de a-i trage de mânecă pe cei care îi conduc. Asta este vestea cu adevărat tristă! Şi când te gândeşti că Brăila este oraş martir. Au murit oameni la Revoluţie! (Mişcarea CIUVICĂ)
