Numărul copiilor diagnosticaţi cu autism a crescut de zece ori | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Numărul copiilor diagnosticaţi cu autism a crescut de zece ori

Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului a fost sărbătorită, ieri, şi la Brăila. Mai multe asociaţii şi organizaţii neguvernamentale au desfăşurat activităţi dedicate acestei zile. Evenimentul "Te invit la ziua mea!", organizat anul acesta de Asociaţia "S.O.S. Autism", a început la ora 10.00, la Centrul de Creaţie, cu o masă rotundă, unde şi-au împărtăşit experienţele mai mulţi psihologi, directori ai centrelor pentru copiii autişti, reprezentanţi ai Direcţiei pentru Protecţia Copilului şi Direcţiei de Asistenţă Socială.
Directorii centrelor pentru copiii autişti au prezentat scurte înregistrări video cu astfel de minori, scoţând în evidenţă evoluţia lor. "Autismul nu se vindecă, dar se recuperează", a spus Adriana Ene, preşedintele Asociaţiei "S.O.S. Autism", înainte de a prezenta un filmuleţ cu o fată de 14 ani, suferindă de autism, care s-a recuperat foarte bine urmând extrem de multe şedinţe de terapie. Nicoleta Oancea, directorul Direcţiei de Asistenţă Socială Brăila, a declarat că va încerca să ofere un sediu Asociaţiei "S.O.S Autism", care nu dispune încă de un spaţiu propriu. "Din discuţiile pe care le-am avut mai devreme cu doamnele, am înţeles că momentan nu au un sediu. Să vedem, cu sprijinul autorităţii locale, ce putem face în acest sens", a spus aceasta.
După-amiază, pe platoul din faţa Primăriei, reprezentanţii asociaţiilor pentru copiii autişti au împărţit flyere şi baloane trecătorilor. Acţiunea de conştientizare a autismului s-a încheiat cu un spectacol la Casa Tineretului, susţinut de Muzica Militară a Garnizoanei Brăila, sub bagheta dirijorului col. Petrea Gogu.
Asociaţiile care au participat sunt "S.O.S. Autism" Brăila, Organizaţia "Trebuie" Brăila, Asociaţia "Art-Terapie.Ces.Au" - Centrul de Zi "Floricica", Asociaţia "Speranţa" Brăila, Asociaţia Sârbu Victor Ştefan Brăila. Parteneri: Centrul de Creaţie, Primăria Municipiului Brăila, Direcţia de Asistenţă Socială şi Inspectoratul Şcolar Judeţean.

Cei mai mulţi copii cu autism sunt băieţi

Numărul copiilor cu Tulburări din Spectrul Autist (TSA) aflaţi în evidenţa Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Brăila a crescut de 10 ori, din 2001 până în prezent. Concret, dacă la acea dată erau numai 16 cazuri, acum sunt înregistraţi 169 de copii cu TSA sau cu elemente autiste. Aproape jumătate dintre ei, respectiv 85 de minori, au vârste cuprinse între 7 şi 11 ani, iar cele mai puţine cazuri se înregistrează în grupa de vârstă 0-3 ani, unde sunt trei copii. De asemenea, o pondere însemnată se înregistrează în grupa de vârstă 12-18 ani, unde sunt 57 de cazuri, iar în grupa de vârstă 4-6 ani sunt 24 de copii cu TSA. Cei mai mulţi dintre minorii cu TSA sunt băieţi, respectiv 125, în timp ce numărul fetelor este 44. Majoritatea învaţă în şcoli obişnuite, respectiv 74 de copii, iar în şcoli speciale alţi 50, însă sunt şi 36 de copii neşcolarizaţi. Numai 14 copii cu TSA beneficiază de măsură de protecţie specială, aflându-se în plasament, ceilalţi 155 de minori cu altfel de probleme fiind îngrijiţi în familia biologică. În ceea ce priveşte mediul de provenienţă al copiilor cu TSA, 108 sunt din urban şi 61 din rural.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro