Numărul cazurilor de rubeolă este în creştere | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Numărul cazurilor de rubeolă este în creştere

Rubeola loveşte tot mai mult în brăileni şi, având în vedere rapiditatea cu care se extinde boala, medicii iau în considerare posibilitatea apariţiei unei epidemii. Persoanele suferinde s-au adresat medicilor de familie, prezentând febră, ganglioni umflaţi şi pete roşii pe tot corpul. Concret, potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Brăila, de la începutul anului au fost înregistrate 87 de suspiciuni clinic validate, după definiţia de caz, însă numai 33 dintre ele au fost confirmate de Institutul Cantacuzino ca fiind cazuri de rubeolă, iar unul ca rujeolă. Alte 34 de cazuri au fost infirmate, iar pentru 19 cazuri probele se află în lucru.
Cele mai multe cazuri de rubeolă s-au înregistrat în rândul liceenilor, oficialii DSP explicând situaţia prin faptul că această generaţie nu a fost vaccinată în copilărie.
De teamă să nu contacteze boala în sălile de clasă de la colegi, zeci de elevi de liceu şi-au făcut în ultima perioadă vaccinul antirubeolic, ce are efect asupra bolii dacă se administrează în primele 72 de ore de la contactul iniţial cu virusul. Mai exact, numărul elevilor vaccinaţi se ridică în prezent la 254 de persoane, atât liceeni, dar şi elevi de gimnaziu, conform informaţiilor oferite de către dr. Andreia Gavrilescu, purtător de cuvânt al DSP Brăila.
Rubeola este una dintre aşa-numitele "boli ale copilăriei", cunoscută popular ca şi pojărel sau pojarul german. Este o boală contagioasă, care se transmite pe cale respiratorie, produsă de virusul rubeolic. Se manifestă prin erupţie pe piele, inflamarea ganglionilor din zona gâtului, discretă faringită şi secreţii nazale. La unele cazuri, inflamarea ganglionilor poate să rămână singura manifestare a bolii (rubeola fără erupţie), semn care poate persista de la câteva săptămâni până la câteva luni.


 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro