Nu toţi românii din Norvegia „pedepsiţi" de Barnvernet îşi vor copiii înapoi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Nu toţi românii din Norvegia „pedepsiţi" de Barnvernet îşi vor copiii înapoi

Deputatul Mircea Dolha ( PNL), vicepreşedinte al Comisiei pentru românii din afara graniţelor, a declarat, pentru Agerpres, că în Norvegia există 11 familii de români ai căror copii au fost preluaţi de către Barnevernet, însă doar şapte au fost de acord să discute cu membrii delegaţiei parlamentare care urmează să se deplaseze la Oslo săptămâna aceasta.
„Ştim că în Norvegia există 11 familii de români ai căror copii ar fi fost preluaţi de Barnevernet, iar dintre acestea doar şapte familii se vor întâlni cu noi, printre care se află şi familiile Nan şi Bodnariu. Nu ştim încă motivul refuzului celorlalte patru familii care nu doresc să se întâlnească cu delegaţia din România", a spus Mircea Dohla.
Deputatul liberal a susţinut că, în cazul care Barnevernet va dovedi că familiile n-au respectat legislaţia norvegiană, vinovaţii trebuie să răspundă. „Dacă se constată că au fost făcute greşeli, atunci să se aplice legile regatului norvegian şi cei vinovaţi să fie traşi la răspundere, dar drepturile copiilor să fie respectate. Să rămână împreună, nu despărţiţi, să nu fie trimişi în locuri necunoscute. Pot fi încredinţaţi unor aparţinători ai familiei sau chiar repatriaţi, să poată să-şi vadă periodic părinţii biologici", a precizat Mircea Dolha.
El a subliniat că delegaţia parlamentară aşteaptă dovezi convingătoare privind situaţia copiilor preluaţi de autorităţile norvegiene. „Avem nevoie de explicaţii cât mai convingătoare asupra celor două cazuri cunoscute. Dacă până mai ieri toată lumea spunea ca Barnevernet-ul este un serviciu cu care nu se poate lua legătura, nu dă niciodată informaţii, are independenţă şi putere totală etc, acest mit a căzut. Şi este şi meritul acestei comisii parlamentare. Barnevernet a făcut foarte bine că începe să dea aceste lămuriri şi era şi mai bine dacă o făcea mai demult pentru a nu se ajunge în situaţia de a lăsa să planeze diverse suspiciuni asupra procedurilor sale şi să nu mai fie necesară deplasarea unei delegaţii parlamentare a Comisiei pentru comunităţile de români aflate în afara graniţelor României din Camera Deputaţilor în Norvegia", a punctat Mircea Dolha.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro