• centura de siguranţă salvează vieţi, dar este şi obligatorie, conform legii • şoferii care nu au ţinut cont de acest lucru au fost opriţi de poliţişti
Lipsa centurii de siguranţă i-a costat pe conducătorii auto. În ziua de 13 septembrie, în intervalul orar 19.00 - 21.00, poliţiştii rutieri din Brăila, împreună cu poliţişti pentru acţiuni speciale, au desfăşurat o razie pe principalele artere de circulaţie din municipiu. S-a urmărit, în principal, dacă ocupanţii autovehiculelor folosesc centura de siguranţă. Poliţiştii au aplicat 30 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 28 au fost aplicate participanţilor la traficul rutier care se deplasau cu autovehicule pe drumurile publice fără să aibă ataşată centura de siguranţă
Poliţiştii reamintesc faptul că folosirea centurii de siguranţă este obligatorie, iar aceasta trebuie ataşată înainte de plecarea la drum. Portul acesteia poate salva viaţa în caz de accident.