Dar cred că dintre toate discuţiile astea, cea mai inutilă este cea despre câini. Despre maidanezi adică. Avem de a face clar cu un subiect pe care se poate trolla la infinit. Sunt două tabere bine definite, este vorba despre cea a aşa-zişilor iubitori de animale şi a celor care ar scăpa cu drag de maidanezi, prin orice metodă. În toate oraşele, dar parcă în Brăila mai tare decât în alte părţi, se încing spiritele atunci când abordezi subiectul maidanezilor de pe străzi. Este de ajuns să publici un text despre soarta maidanezilor că ţi se umple ziarul de comentarii, pro şi contra. Acel articol se distribuie instant pe Facebook, ceea ce este un lucru bun pentru ziarul care abordează subiectul cu pricina.
Problema este ce se întâmplă dincolo de apariţiile în ziare, de discuţiile din comentariile postate la articolele din gazete. Nimic. Sau, poftim, ca să nu fiu categoric, am să nuanţez: aproape nimic.
Din acest motiv eu propun să nu mai discutăm despre câini. Nu, nu mă înţelegeţi greşit. Nu vreau să pară ca şi cum am ignora problema, ca şi cum maidanezii ar fi dispărut ca prin minune de pe domeniul public. Dar cred că ar fi cazul să mutăm discuţia în alt plan. Există legi suficiente pentru ca situaţia maidanezilor să fie rezolvată într-un timp rezonabil. Şi cred că iubitorii sau (ne)iubitorii de câini ar trebui să îşi consume energiile fix în această direcţie: a felului în care sunt aplicate legile.
Din punctul meu de vedere, presiunea ar trebui să fie pusă exact pe autorităţile locale (inclusiv din Brăila), care nu aplică legile ce ar putea diminua numărul de maidanezi. Certurile între grupurile de susţinători sau, după caz, a celor care urăsc câinii nu folosesc nimănui. E ca şi cum ai urla la un paraşutist de pe locul tău confortabil din avion: nu te aude nici dracu. Sau dacă te aude, indiferent că încerci să îi spui ceva de bine, să îl atenţionezi cumva, o să creadă că de fapt îl înjuri de mamă că de ce sare el cu paraşuta pe lângă avionul tău. Şi abia atunci se încinge balamucul.
