• polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că în localitatea Oancea, un bărbat ar fi fost strivit de un utilaj • s-a stabilit că un bărbat de 63 de ani se afla pe un teren intravilan și ar fi fost prins între utilajul cu care încărca lemne și remorca în care acesta se afla • el nu a mai scăpat cu viață, însă inspectorii de muncă au stabilit că nu a fost vorba despre un accident de muncă, întrucât bărbatul desfășura o activitate în interes personal
Un bărbat de 63 de ani, din localitatea Oancea, comuna Romanu, și-a găsit sfârșitul după ce cupa unui utilaj de încărcare a căzut peste el. V-am informat în ediția online că s-a intervenit cu două autospeciale de descarcerare pentru extragerea victimei, dar bărbatul a fost declarat decedat de echipajul de pe ambulanța Serviciului de Ambulanță Județean Brăila. Leziunile suferite au fost incompatibile cu viața.
Potrivit datelor transmise de la Inspectoratul Județean de Poliție brăila, la data de 3 octombrie, în jurul orei 09:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că în localitatea Oancea, un bărbat ar fi fost strivit de un utilaj. ”Din primele cercetări se pare că un bărbat de 63 de ani, din localitatea Oancea, în timp ce se afla pe un teren intravilan, ar fi fost prins între utilajul cu care încărca lemne și remorca în care acesta se afla. La fața locului a intervenit un echipaj al ambulanței și un echipaj de descarcerare din cadrul ISU Dunărea Brăila, fiind constatat decesul bărbatului. Acesta a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Brăila în vederea efectuării necropsiei”, au transmis polițiștii.
În cauză continuă cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Bărbatul descărca dintr-o autobasculantă baloţi cu material lemnos
De la Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila ni s-a comunicat că bărbatul desfășura o activitate în interes personal, care nu se încadrează la accident de muncă.
Contactat de redactorii Obiectiv, inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Brăila, Liviu Arhire, ne-a transmis informații privind acest accident. „În data de 03.10.2024, în jurul orei 10.00, Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila a fost sesizat prin apel telefonic de către I.P.J. Brăila despre producerea unui eveniment soldat cu accidentarea mortală a unei persoane. Inspectorii de muncă s-au deplasat la locul producerii evenimentului în sat Oancea, comuna Romanu, judeţ Brăila. În urma declaraţiilor obţinute de la membrii familiei (soţie şi fiică) a rezultat faptul că victima era administratorul firmei SC LOMIANT FOREST SRL. Acesta efectua singur, cu ajutorul unui încărcător frontal (IFRON) descărcarea dintr-o autobasculantă a unor baloţi cu material lemnos, în interes personal. Având în vedere informaţiile obţinute din declaraţiile martorilor, în conformitate cu prevederile art. 5 lit. g din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, actualizată, nu sunt întrunite condiţiile legale pentru a fi încadrat ca accident de muncă”.
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, se pare că bărbatul descărca lemne pentru fiica sa.